Articolul 14 din Legea Privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare în Republica Moldova. Atribuţiile operatorului

Indiferent de modalitatea de gestiune adoptată sau de statutul juridic, de forma de organizare, de natura capitalului, de tipul de proprietate ori de ţara de origine, operatorul trebuie să asigure:

a) captarea, tratarea, transportul, acumularea şi distribuţia apei, respectiv, canalizarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate;

b) exploatarea sistemului public de alimentare cu apă şi a sistemului public de canalizare pînă la punctul de delimitare a reţelelor publice şi a celor interne ale consumatorului în condiţii de siguranţă şi eficienţă tehnico-economică, cu respectarea actelor normative din domeniu;

c) instituirea, supravegherea şi întreţinerea, în conformitate cu prevederile legale, a zonelor de protecţie a construcţiilor şi instalaţiilor specifice sistemelor publice de alimentare cu apă, de canalizare şi de epurare a apelor uzate;

d) monitorizarea strictă a calităţii apei potabile şi a apei uzate distribuite/ recepţionate prin intermediul sistemelor publice de alimentare cu apă şi/sau de canalizare, în conformitate cu normele igienico-sanitare în vigoare şi cu concentraţiile maximal admisibile ale substanţelor poluante în apele uzate la deversarea lor în reţeaua publică de canalizare, în staţia de epurare sau în emisar;

e) captarea apei brute şi deversarea apelor uzate în receptorii naturali cu respectarea strictă a condiţiilor indicate în autorizaţia de utilizare a apei;

f) întreţinerea şi menţinerea în stare de funcţionare permanentă a sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, cu excepţia situaţiilor de forţă majoră;

g) măsurarea volumelor de apă produsă, distribuită şi facturată, cu contoare de apă introduse pe piaţă şi/sau date în folosinţă, precum şi aflate în exploatare conform cerinţelor prevăzute de Legea metrologiei nr. 19/2016;

h) creşterea eficienţei sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare în scopul reducerii cheltuielilor, pierderilor în sistem prin reducerea costurilor de producţie, a consumurilor specifice de materii prime, de combustibil, de energie electrică, precum şi prin reechiparea, reutilarea şi retehnologizarea acestora;

i) stimularea reducerii consumului de apă prin promovarea recirculării, refolosirii apei şi prin promovarea reutilării sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare.

Art 14 Legea Privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №303 din 13.12.2013

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului