Articolul 34 din Legea Privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare în Republica Moldova. Retragerea licenţei

(1) Licenţa poate fi retrasă prin hotărîre judecătorească, adoptată în temeiul legii, la cererea Agenţiei, cu excepţia retragerii licenţei conform temeiurilor prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), care se efectuează direct de către Agenţie.

(2) Drept temei pentru retragerea licenţei servesc:

a) cererea titularului de licenţă privind retragerea;

b) decizia cu privire la radierea înregistrării de stat a titularului de licenţă;

c) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate Agenţiei;

d) neînlăturarea în termen a circumstanţelor care au condus la suspendarea licenţei;

e) nerespectarea repetată a prescripţiilor de lichidare a încălcării condiţiilor de desfăşurare a activităţii licenţiate.

(3) Agenţia adoptă hotărîrea privind retragerea licenţei în cel mult 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a hotărîrii judecătoreşti şi o aduce la cunoştinţă titularului de licenţă, cu indicarea temeiurilor de retragere în cel mult 3 zile lucrătoare de la data adoptării.

(4) În caz de retragere a licenţei, taxa pentru licenţă nu se restituie.

(5) În caz de retragere a licenţei, Agenţia desemnează un nou titular de licenţă care să desfăşoare activitatea licenţiată în locul titularului de licenţă căruia i s-a retras licenţa. Titularul de licenţă căruia i s-a retras licenţa nu va împiedica în niciun mod activitatea titularului de licenţă desemnat, oferindu-i întreaga informaţie şi documentaţia necesare în activitate.

(6) Titularul de licenţă căruia i s-a retras licenţa este obligat ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la data adoptării hotărîrii de retragere a licenţei, să depună la Agenţie licenţa retrasă.

(7) După expirarea a 6 luni de la data depunerii la Agenţie a licenţei retrase, titularul de licenţă căruia i s-a retras licenţa poate să depună o nouă declaraţie privind eliberarea licenţei pentru acelaşi gen de activitate.

Art 34 Legea Privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №303 din 13.12.2013

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului