Articolul 5 din Legea Privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice în Republica Moldova. Persoanele supuse verificării

Sînt supuşi verificării titularii şi candidaţii:

a) la funcţiile de demnitate publică ce se ocupă prin mandat obţinut direct, în urma alegerilor, cu excepţia alegerilor parlamentare sau locale, sau indirect, prin numire, specificate în Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, cu excepția candidaților la funcția de judecător și a judecătorilor în funcție;

b) la funcţiile publice de conducere de nivel superior şi la funcţiile publice de conducere;

c) la funcţiile ocupate de militarii prin contract sau de alte persoane cu statut special în autorităţile publice în care este prevăzut serviciul militar sau special, corespunzătoare categoriilor înalţilor funcţionari publici şi funcţionarilor publici de conducere;

d) la funcţiile ocupate de persoanele delegate în misiune diplomatică sau consulară în calitate de şef al acesteia, precum şi de persoanele selectate pentru a fi delegate în misiune diplomatică sau consulară care anterior nu au deţinut funcţie publică;

e) la funcțiile ocupate de inspectorii de integritate, conform prevederilor Legii nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate.

Art 5 Legea Privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №271 din 18.12.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021