Articolul 19 din Legea Cu privire la activitatea de raţionalizare în Republica Moldova. Organizarea activităţii de raţionalizare la întreprindere

(1) Întreprinderea organizează activitatea în domeniul raţionalizării, creează condiţii pentru dezvoltarea activităţii de raţionalizare, primeşte şi examinează cererile de recunoaştere a propunerilor de raţionalizare care ţin de activitatea acesteia, organizează aplicarea acestora, elaborează nomenclatoare de sarcini recomandate pentru soluţionare, desfăşoară concursuri şi alte activităţi, acordă, în modul stabilit, recompense raţionalizatorilor şi prime pentru contribuţie la aplicarea propunerilor de raţionalizare, creează comisii de litigii, ţine evidenţa, în modul stabilit, a utilizării propunerilor de raţionalizare, pregăteşte dări de seamă, soluţionează şi alte sarcini în conformitate cu prezenta lege.

(2) Întreprinderea este în drept să elaboreze, în baza prezentei legi, şi să aprobe regulamentul său cu privire la activitatea de raţionalizare, aplicabil la propriile condiţii, posibilităţi de producţie şi financiare, precum şi procedura de examinare a cererilor de recunoaştere a propunerilor de raţionalizare şi de luare a deciziilor asupra acestora.

Art 19 Legea Cu privire la activitatea de raţionalizare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №138 din 10.05.2005

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului