Articolul 8 din Legea Cu privire la activitatea de raţionalizare în Republica Moldova. Dreptul de autor asupra propunerii de raţionalizare

(1) Autor al propunerii de raţionalizare se consideră persoana fizică prin a cărei muncă creatoare a fost elaborată.

(2) Dreptul de autor asupra propunerii de raţionalizare este drept personal inalienabil şi se protejează pe termen nelimitat.

(3) În cazul în care propunerea de raţionalizare a fost elaborată în comun de către cîteva persoane fizice, fiecare dintre acestea este coautor şi dreptul de autor asupra propunerii în cauză aparţine fiecăreia dintre ele.

(4) Componenţa grupului de coautori ai propunerii de raţionalizare se stabileşte în baza acordului comun al tuturor persoanelor incluse în cererea depusă. Modificarea componenţei grupului de coautori după depunerea cererii, de regulă, nu se admite. În cazuri excepţionale, cînd paternitatea nu constituie obiect de litigiu şi decizia privind propunerea înaintată încă nu a fost luată, chestiunea cu privire la modificarea componenţei grupului de coautori poate fi examinată în cadrul întreprinderii.

(5) Modul de folosire a dreptului de autor asupra propunerii de raţionalizare se stabileşte de coautori prin acordul încheiat între aceştia.

(6) Nu este recunoscută drept coautor al propunerii de raţionalizare persoana fizică care a acordat autorului doar asistenţă tehnică, organizatorică sau materială la elaborarea propunerii date ori a contribuit numai la legalizarea dreptului asupra acestei propuneri sau la aplicarea acesteia în producţie.

(7) Însuşirea dreptului de autor sau constrîngerea la copaternitate atrage răspundere în conformitate cu legislaţia.

(8) În cazul în care propunerea de raţionalizare a fost elaborată de cîteva persoane fizice în mod singular, dreptul de autor aparţine aceleia dintre acestea a cărei cerere are o dată anterioară prioritară.

(9) Drepturile autorului propunerii de raţionalizare în raport cu care se admite succesiunea de drept se transmit moştenitorilor acestuia în baza testamentului sau conform legii.

Art 8 Legea Cu privire la activitatea de raţionalizare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №138 din 10.05.2005

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului