Articolul 50 din Legea Cu privire la administratorii autorizaţi în Republica Moldova

(1) Ministerul Justiţiei, în termen de o lună de la expirarea termenului prevăzut la art.51, va convoca public primul Congres al Uniunii administratorilor autorizaţi, la care va propune includerea pe ordinea de zi a alegerii organelor Uniunii şi desemnarea membrilor şi membrilor supleanţi ai Comisiei de autorizare şi disciplină din partea Uniunii.

(2) Prima şedinţă a Congresului Uniunii administratorilor autorizaţi va fi prezidată de un administrator autorizat conform prezentei legi, ales din rîndul celor prezenţi, iar în cazul imposibilităţii alegerii – de ministrul justiţiei.

(3) Comisia de autorizare şi disciplină va fi constituită în termen de 8 luni de la data publicării prezentei legi. În cazul în care, în acest termen, Uniunea administratorilor autorizaţi nu va desemna reprezentanţii săi în Comisia de autorizare şi disciplină, aceasta se va considera legal constituită cu o componenţă de 6 membri.

(4) În termen de 3 luni de la constituirea sa, Comisia de autorizare şi disciplină are obligaţia să organizeze şi să desfăşoare examenul de calificare în profesia de administrator în vederea eliberării autorizaţiilor în conformitate cu art.49 alin.(3).

Art 50 Legea Cu privire la administratorii autorizaţi în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №161 din 18.07.2014

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului