Articolul 21 din Legea Cu privire la circulaţia substanţelor stupefiante, psihotrope şi a precursorilor în Republica Moldova

(1) Importul şi exportul de substanţe stupefiante şi psihotrope se efectuează în bază de autorizaţie a comitetului, sub monitorizarea și controlul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

(2) Fiecare caz de import sau export, indiferent de faptul că este vorba de una sau de cîteva substanţe, sau de loturi de substanţe, se efectuează în bază de autorizaţie aparte de import sau export.

(3) Exportul de substanţe stupefiante şi psihotrope poate fi autorizat la prezentarea adeverinţei de import, eliberate de organul competent al ţării importatoare.

(4) Fiecare lot de substanţe stupefiante şi psihotrope de export trebuie să fie însoţit de o copie de pe autorizaţia de export. Totodată, comitetul expediază ţării importatoare o astfel de copie.

(5) În documentele fiscale (facturi, declaraţii vamale cu privire la marfă şi mijloacele de transport şi alte documente însoţitoare) se indică denumirea substanţelor stupefiante şi psihotrope şi a precursorilor supuşi controlului, cantitatea de substanţă exportată, denumirea şi adresa exportatorului, importatorului şi destinatarului mărfii.

 (6) Loturile de substanţe stupefiante şi psihotrope şi de precursori exportate vor fi marcate şi ambalate corespunzător prevederilor legislaţiei în vigoare.

Art 21 Legea Cu privire la circulaţia substanţelor stupefiante, psihotrope şi a precursorilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №382 din 06.05.1999

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului