Articolul 21-1 din Legea Cu privire la circulaţia substanţelor stupefiante, psihotrope şi a precursorilor în Republica Moldova

(1) Modul de solicitare, acordare, suspendare şi retragere a autorizaţiei de import/export al substanţelor stupefiante, psihotrope şi precursorilor este stabilit de Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

(2) Pentru obţinerea autorizaţiei de import/export al substanţelor stupefiante, psihotrope şi/sau precursorilor, agentul economic depune la comitet o cerere, indicînd scopul acestuia şi adresele juridice ale importatorului şi exportatorului, denumirea internaţională sau denumirea cu care este pusă în circulaţie substanţa, forma medicală, cantitatea acesteia, termenul importului/exportului.

            (3) Pentru obţinerea autorizaţiei de import/export al substanţelor stupefiante, psihotrope şi/sau precursorilor, la cerere se anexează:

a) copia de pe contractul cu privire la marfa transportată, care confirmă autenticitatea importului de substanţe stupefiante, psihotrope şi/sau precursori;

b) angajamentul scris al solicitantului privind prezentarea dărilor de seamă către comitet, conform legislaţiei în vigoare;

c) autorizaţia de import pentru medicamente neînregistrate, eliberată de către Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, după caz;

d) copia de pe contractul cu exportatorul şi specificaţia (anexa la contract).

(4) În cazul divergenţelor între cantitatea substanţelor stupefiante, psihotrope sau a precursorilor importaţi/exportaţi şi cea indicată în autorizaţie, este informat organul competent al statului în/din care s-a realizat importul/exportul, solicitînd eliberarea unei noi autorizaţii.

(5) Suspendarea sau retragerea autorizaţiei se efectuează prin ordinul directorului general al Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, emis în temeiul demersului motivat al preşedintelui comitetului. Ordinul de suspendare sau retragere a autorizaţiei se aduce la cunoştinţa deţinătorului.

(6) Autorizaţia de import/export al substanţelor stupefiante, psihotrope şi/sau al precursorilor se eliberează gratis, pentru fiecare caz de import sau export.

Art 21-1 Legea Cu privire la circulaţia substanţelor stupefiante, psihotrope şi a precursorilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №382 din 06.05.1999

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului