Articolul 6 din Legea Cu privire la contractele de garanţie financiară în Republica Moldova. Identificarea obiectului garanţiei financiare

(1) Înscrisul care demonstrează punerea la dispoziţie a garanţiei financiare trebuie să permită identificarea obiectului garanţiei financiare.

(2) În scopul identificării obiectului garanţiei financiare este suficient să se poată demonstra că:

a) instrumentele financiare în formă de înscriere în cont care constituie obiectul garanţiei financiare sînt înregistrate în creditul contului relevant sau constituie un credit asupra acestui cont;

b) mijloacele băneşti care constituie obiectul garanţiei financiare sînt înregistrate în creditul unui cont desemnat ori constituie un credit asupra acestui cont;

c) creanţele pecuniare sînt incluse într-o listă de creanţe, furnizată beneficiarului garanţiei financiare printr-un înscris, printr-o înregistrare electronică sau pe un alt suport durabil.

(3) Faptul includerii creanţelor pecuniare într-o listă de creanţe, furnizată beneficiarului garanţiei financiare printr-un înscris, printr-o înregistrare electronică sau pe un alt suport durabil, este opozabil debitorului creanţei pecuniare şi persoanelor terţe.

Art 6 Legea Cu privire la contractele de garanţie financiară în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №184 din 22.07.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului