Articolul 4 din Legea Cu privire la formarea bunurilor imobile în Republica Moldova. Scopul formării bunului imobil

Bunul imobil se poate forma în orice scop care nu contravine legislaţiei, inclusiv în scopul:

a) transmiterii terenurilor în proprietate sau folosinţă persoanelor fizice sau juridice, în condiţiile legii;

b) efectuării de tranzacţii cu bunuri imobile;

c) dezvoltării terenului, prin construirea sau reconstruirea clădirilor şi altor lucrări amplasate pe el;

d) împărţirii bunului imobil proprietate comună;

e) atribuirii în natură fondatorului a cotei lui din patrimoniul persoanei juridice;

f) schimbului de terenuri, inclusiv în scopul amplasării lor compacte;

g) separării sau comasării bunurilor imobile în legătură cu reorganizarea sau cu desfiinţarea persoanei juridice;

h) vînzării la licitaţie a unei porţiuni din teren şi/sau a unei părţi din construcţie care intră în masa debitoare a întreprinderii insolvabile, sau a unei porţiuni din teren şi/sau a unei părţi din construcţie a persoanei fizice sau juridice al cărei patrimoniu a fost sechestrat şi/sau se comercializează pentru stingerea datoriilor la plăţile obligatorii.

Art 4 Legea Cu privire la formarea bunurilor imobile în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №354 din 28.10.2004

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului