Articolul 12 din Legea Cu privire la învățământul dual în Republica Moldova. Statutul, drepturile și obligațiile elevului

(1) Statutul de elev se obține la data semnării contractului de formare profesională în învățământul dual cu unitatea.

(2) Elevul are dreptul la:

a) formare profesională, conform curriculumului, în scopul obținerii calificării;

b) condiții egale de acces în învățământul dual;

c) asigurarea securității și sănătății muncii, precum și a echipamentelor de lucru și de protecție necesare;

d) în cazul lichidării unității – la protecție și la continuarea studiilor;

e) vacanță pe perioada verii, în conformitate cu planul-cadru aprobat de Ministerul Educației și Cercetării;

f) activități pentru dezvoltarea abilităților sale practice în perioada vacanței de vară.

(3) Elevul, în perioada studiilor, beneficiază de:

a) bursă lunară, conform cadrului normativ;

b) asigurare obligatorie de asistență medicală, conform prevederilor legale;

c) asigurare socială, în condițiile prevăzute de lege;

d) remunerație, a cărei mărime se negociază de către părți și se stabilește în contractul de formare profesională în învățământul dual, dar nu trebuie să fie mai mică decât cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real;

e) cazare, în cazul în care instituția de învățământ profesional tehnic sau unitatea dispune de cămin.

(4) Elevul are următoarele obligații:

a) să frecventeze activitățile didactice și să însușească materiile prevăzute de programele de studii;

b) să respecte indicațiile maistrului-instructor al instituției de învățământ profesional tehnic, precum și pe ale maistrului-instructor al unității;

c) să respecte programul de formare profesională prin învățământ dual;

d) să respecte contractul de formare profesională în învățământul dual;

e) să păstreze integritatea materialelor didactice, a fișelor tehnologice, a manualelor, a echipamentului tehnic, a utilajului, precum și a altor bunuri ale unității puse la dispoziția sa în cadrul instruirii.

(5) Alte drepturi și obligații ale elevului, care nu contravin prezentei legi și cadrului normativ, se stabilesc în contractul de formare profesională în învățământul dual.

Art 12 Legea Cu privire la învățământul dual în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №110 din 21.04.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului