Articolul 24 din Legea Сu privire la organizarea activităţii notarilor în Republica Moldova. Comisia de licenţiere

(1) Comisia de licențiere se formează prin ordinul ministrului justiției și este compusă din 7 membri: 3 membri aleși de către Adunarea Generală a Notarilor, 4 membri desemnați de către Ministerul Justiției, dintre care un reprezentant din rîndul societății civile selectat prin concurs de către Ministerul Justiției. Procedura de selectare prin concurs a membrului Comisiei de licențiere din rîndul societății civile este stabilită în regulamentul aprobat prin ordinul ministrului justiției, după consultarea Camerei Notariale. Dacă, în termen de 30 de zile de la solicitarea ministrului justiției, Adunarea Generală a Notarilor nu a ales membrii în Comisia de licențiere, aceștia sînt numiți de ministrul justiției, în rezultatul concursului organizat de către Ministerul Justiției.(1-1) În cazul declarării stării de urgență, de asediu sau de război, precum și în cazul situațiilor excepționale generate de epidemii, pandemii, calamități naturale, al situațiilor de criză teroristă sau al altor situații excepționale, care fac imposibilă prezența fizică a membrilor Adunării Generale a Notarilor la ședințele acesteia, pentru alegerea membrilor Comisiei de licențiere, ședințele respective pot fi desfășurate la distanță, în regim on-line, prin intermediul mijloacelor de comunicații electronice, precum sistemul de teleconferință sau de videoconferință. Organizarea și desfășurarea ședințelor la distanță au loc conform unui regulament, aprobat de către Ministerul Justiției după consultarea Camerei Notariale. Camera Notarială asigură respectarea dreptului de exprimare a votului în cadrul ședinței Adunării Generale a Notarilor, caracterul secret al votului, precum și înregistrarea acestuia.

(2) Ministrul justiției poate respinge candidaturile alese de către Adunarea Generală a Notarilor. Refuzul motivat se expediază Consiliului Camerei Notariale în termen de 15 zile de la data la care acestea i-au fost propuse. (3) În cazul în care Consiliul Camerei Notariale supune votului repetat candidaturile respinse de către ministrul justiției și acestea sînt aprobate din nou cu votul a 2/3 dintre membrii Consiliului, ministrul justiției este obligat să le accepte. (4) Prin ordin al ministrului justiţiei, conform ordinii și procedurii stabilite la alin. (1), sînt numiți şi cei 7 membri supleanţi ai Comisiei de licenţiere. (5) Președintele și vicepreședintele Comisiei de licențiere sînt aleși prin vot secret de către majoritatea membrilor acesteia. În lipsa președintelui, funcțiile acestuia sînt exercitate de către vicepreședinte. (6) Președintele, membrii și, după caz, membrii supleanţi ai Comisiei de licenţiere beneficiază, pentru fiecare şedinţă la care participă, de o indemnizaţie echivalentă cu a treia parte (1/3) din salariul mediu pe economie, achitată de către Camera Notarială, însă nu mai mult decît pentru 3 ședințe pe lună. (7) Secretarul Comisiei de licențiere este numit prin ordinul ministrului justiţiei din rîndul angajaţilor Ministerului Justiţiei. (8) Un membru al Comisiei de licențiere sau un membru supleant al acesteia care lipseşte nemotivat de la 2 şedinţe consecutive este exclus prin ordinul ministrului justiției din Comisie şi înlocuit cu un alt membru supleant. (9) Secretariatul Comisiei de licenţiere va fi asigurat de Ministerul Justiţiei. (10) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de licenţiere se aprobă prin ordinul ministrului justiției după consultarea Camerei Notariale.

Art 24 Legea Сu privire la organizarea activităţii notarilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №69 din 14.04.2016, versiune în vigoare din 15.04.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului