Articolul 51 din Legea Сu privire la organizarea activităţii notarilor în Republica Moldova. Secretarul general al Camerei Notariale

(1) Activitatea organizatorică, administrativă, economică şi financiară a Camerei Notariale se asigură de către secretarul ei general. (2) Secretarul general al Camerei Notariale este angajat de către Consiliul Camerei, pe bază de concurs, pe un termen de 5 ani. (3) În funcţia de secretar general al Camerei Notariale poate fi angajată persoana care are studii superioare în management, economie sau drept şi o vechime în muncă de cel puţin 5 ani. (4) Secretarul general al Camerei Notariale are următoarele atribuţii: a) răspunde de gestiunea economico-financiară a Camerei Notariale; b) încheie contracte în numele Camerei Notariale; c) gestionează bugetul Camerei Notariale; d) organizează elaborarea, fundamentarea şi prezentarea în fața Adunării Generale a Notarilor a proiectului de buget anual al Camerei Notariale; e) prezintă în fața Adunării Generale a Notarilor raportul anual privind executarea bugetului; f) întocmește raportul anual de activitate a Camerei Notariale; g) organizează activitatea Camerei Notariale între şedinţele Adunării Generale; h) participă la şedinţele Adunării Generale a Notarilor şi ale Consiliului Camerei Notariale fără drept de vot; i) elaborează proiectul agendei şi pregăteşte materialele pentru ședințele Adunării Generale a Notarilor şi Consiliului Camerei Notariale după consultarea cu ultimul; j) angajează personalul Camerei Notariale şi conduce activitatea acestuia; k) execută deciziile Adunării Generale a Notarilor şi ale Consiliului Camerei Notariale ce se referă la activitatea sa; l) organizează ţinerea evidenţei tuturor imobilelor aflate în proprietatea sau în gestiunea Camerei Notariale şi a celorlalte bunuri gestionate de aceasta; m) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute în Statutul Camerei Notariale. (5) În perioada absenţei temporare a secretarului general, funcţiile acestuia sînt exercitate de către un angajat al aparatului administrativ al Camerei Notariale, desemnat de secretarul general cu aprobarea Consiliului Camerei Notariale. (6) Funcţia de secretar general al Camerei Notariale este remunerată. Mărimea remunerației este stabilită de Consiliu. (7) Pe perioada mandatului său, secretarul general al Camerei Notariale nu are dreptul să exercite prin cumul alte funcţii sau activităţi remunerate, inclusiv pe cea de notar, cu excepţia funcțiilor didactice, ştiinţifice, de creaţie și de mediere.

Art 51 Legea Сu privire la organizarea activităţii notarilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №69 din 14.04.2016, versiune în vigoare din 15.04.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului