Articolul 12 din Legea Cu privire la protecţia plantelor şi la carantina fitosanitară în Republica Moldova. Instituirea şi ridicarea regimului de carantină fitosanitară, de zonă ameninţată sau de zonă protejată

(1) La propunerea organului de control fitosanitar, în cazul detectării prezenţei organismului de carantină, autorităţile administraţiei publice locale decid instituirea regimului de carantină fitosanitară în aria de răspîndire a organismului de carantină, regimului de zonă ameninţată sau de zonă protejată şi întreprind măsuri imediate de localizare şi de lichidare a focarelor.

(2) După emiterea deciziei de instituire a regimului de carantină fitosanitară, de zonă ameninţată sau de zonă protejată, subdiviziunile organului de control fitosanitar aduc la cunoştinţă persoanelor juridice şi persoanelor fizice implicate aplicarea restricţiilor de carantină şi necesitatea efectuării măsurilor de lichidare a focarelor organismului de carantină.

(3) În teritoriul în care s-a instituit regimul de carantină fitosanitară, de zonă ameninţată sau de zonă protejată are loc limitarea sau interzicerea intrării şi ieşirii plantelor, produselor vegetale, a mijloacelor de transport şi a altor bunuri conexe supuse regimului de carantină fitosanitară, se efectuează supravegherea, monitorizarea şi inspecţia acestora, dezinfestarea/dezinfectarea, prelucrarea termică sau nimicirea lor.

(4) Plantele, produsele vegetale şi bunurile conexe supuse regimului de carantină fitosanitară, scoase fără permisiunea organului de control fitosanitar din zona în care au fost stabilite restricţii de carantină fitosanitară urmează a fi restituite, dezinfestate/dezinfectate, rechiziţionate, confiscate şi predate societăţilor comerciale sau de prelucrare respective ori nimicite, după caz.

(5) Organul de control fitosanitar exercită controlul asupra respectării regimului de carantină fitosanitară, de zonă ameninţată sau de zonă protejată fără nici o discriminare în ceea ce priveşte originea plantelor, a produselor vegetale şi/sau a bunurilor conexe supuse regimului de carantină fitosanitară.

(6) Regimul de carantină fitosanitară, de zonă ameninţată şi de zonă protejată se ridică, la propunerea organului de control fitosanitar, de către organele care l-au instituit, după efectuarea măsurilor de carantină şi după lichidarea totală a focarelor de organisme de carantină detectate.

Art 12 Legea Cu privire la protecţia plantelor şi la carantina fitosanitară în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №228 din 23.09.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului