Articolul 7 din Legea Cu privire la protecţia plantelor şi la carantina fitosanitară în Republica Moldova. Sistemul integrat de protecţie a plantelor şi monitorizarea fitosanitară

(1) Sistemul integrat de protecţie a plantelor se realizează prin:

a) elaborarea şi realizarea unor programe complexe de stat, fundamentate ştiinţific, de prevenire a pericolului introducerii şi răspîndirii organismelor dăunătoare, în special a celor extrem de periculoase, şi de lichidare a lor;

b) organizarea de cercetări ştiinţifice, elaborarea şi aplicarea unui sistem de protecţie a plantelor, capabil să prevină înmulţirea în masă şi răspîndirea dăunătorilor, agenților patogeni şi a buruienilor;

c) îmbinarea raţională a produselor chimice cu cele biologice, folosirea metodelor fizico-mecanice şi aplicarea întregului complex de măsuri agrotehnice în procesul prevenirii apariţiei organismelor dăunătoare şi al combaterii acestora;

d) monitorizarea şi prognoza fitosanitară, perfecţionarea sistemelor de prognoză, de avertizare a atacurilor organismelor dăunătoare şi de tratamente împotriva acestora;

e) constituirea unui sistem integral de pregătire şi de reciclare a specialiştilor în domeniul protecţiei plantelor;

g) extinderea cultivării unor soiuri şi hibrizi rezistenţi la atacul organismelor dăunătoare;

h) elaborarea unui sistem de cartare a răspîndirii buruienilor în vederea optimizării tratamentelor chimice;

i) executarea de lucrări agrotehnice în condiţii care să asigure distrugerea resturilor vegetale din sol, diminuarea surselor de agenţi patogeni şi dăunători, crearea unor condiţii optime pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor;

j) tratarea materialului semincer și săditor de toate culturile;

k) administrarea uniformă şi echilibrată a fertilizanţilor naturali şi chimici;

l) respectarea rotaţiei culturilor în cadrul asolamentelor şi asigurarea densităţii optime a plantelor cultivate în vederea folosirii eficiente a tratamentelor de combatere a organismelor dăunătoare;

m) limitarea utilizării produselor chimice cu efecte negative asupra mediului şi a echilibrului biologic în natură prin acumularea de reziduuri în sol, în produsele agroalimentare, în organismul uman;

n) perfecţionarea tehnologiilor de producere şi de utilizare a produselor biologice eficiente în combaterea organismelor dăunătoare;

o) utilizarea eficientă a produselor de uz fitosanitar şi reducerea numărului de tratamente chimice;

p) asigurarea cu echipamente multifuncţionale care să permită efectuarea lucrărilor de protecţie a plantelor.

(2) Monitorizarea fitosanitară se realizează prin:

a) efectuarea de observări sistematice asupra fazelor fenologice ale culturilor agricole în raport cu stadiile de dezvoltare a dăunătorilor şi a bolilor, asupra caracteristicii calitative a populaţiei dăunătorilor, precum şi efectuarea cercetărilor de traseu;

b) detectarea focarelor în scopul combaterii şi prevenirii diseminării organismelor dăunătoare;

c) acumularea şi sistematizarea datelor informative de monitorizare a răspîndirii organismelor dăunătoare în scopul elaborării unui pronostic al dezvoltării acestora;

d) determinarea arealului şi a zonelor de răspîndire şi de nocivitate a dăunătorilor şi a bolilor culturilor agricole;

e) prognoza fazelor de dezvoltare a organismelor dăunătoare în baza datelor meteo;

f) avertizarea oportună a deţinătorilor de terenuri privind apariţia organismului dăunător şi termenele de efectuare a măsurilor fitosanitare;

g) controlul respectării reglementărilor privind utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru asigurarea securităţii şi siguranţei alimentare.

Art 7 Legea Cu privire la protecţia plantelor şi la carantina fitosanitară în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №228 din 23.09.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului