Articolul 13 din Legea Cu privire la secretul de stat în Republica Moldova. Termenele de secretizare a informaţiilor

(1) Pentru informaţiile avînd gradul de secretizare „Strict secret” se stabileşte un termen de secretizare de pînă la 25 de ani, pentru informaţiile cu gradul „Secret” – un termen de pînă la 15 ani, pentru informaţiile cu gradul „Confidenţial” – de pînă la 10 ani şi pentru informaţiile cu gradul „Restricţionat” – de pînă la 5 ani.

(2) Pentru informaţiile despre persoanele care colaborează sau au colaborat confidenţial cu organe ce desfăşoară activităţi de informaţii, de contrainformaţii şi operative de investigaţii se stabileşte un termen de secretizare nelimitat.

(3) În cazuri excepţionale, pentru anumite informaţii atribuite la secret de stat, Comisia interdepartamentală pentru protecţia secretului de stat poate prelungi termenul de secretizare.

(4) Termenul de secretizare a informaţiilor începe din ziua în care pe purtătorul material de informaţii atribuite la secret de stat a fost aplicată parafa de secretizare.

Art 13 Legea Cu privire la secretul de stat în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №245 din 27.11.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului