Articolul 5 din Legea Cu privire la secretul de stat în Republica Moldova. Atribuţiile autorităţilor publice în domeniul protecţiei secretului de stat

(1) Parlamentul:

a) reglementează din punct de vedere legislativ relaţiile în domeniul secretului de stat;

b) stabileşte atribuţiile persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul Secretariatului Parlamentului privind asigurarea protecţiei secretului de stat în Parlament;

c) exercită controlul parlamentar asupra executării legislaţiei privind secretul de stat.

(2) Preşedintele Republicii Moldova:

a) încheie tratate internaţionale privind utilizarea în comun şi protecţia informaţiilor atribuite la secret de stat;

b) stabileşte atribuţiile persoanelor responsabile de asigurarea protecţiei secretului de stat în cadrul Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova;

c) în limita competenţelor sale, exercită alte atribuţii ce ţin de soluţionarea problemelor care apar în legătură cu secretizarea, desecretizarea şi protecţia informaţiei.

(3) Guvernul:

a) organizează executarea prezentei legi;

b) aprobă structura, componenţa şi regulamentul Comisiei interdepartamentale pentru protecţia secretului de stat;

c) aprobă Nomenclatorul persoanelor cu funcţii de răspundere cu împuterniciri de atribuire a informaţiilor la secret de stat, precum şi Nomenclatorul informaţiilor atribuite la secret de stat;

d) încheie acorduri interguvernamentale privind protecţia reciprocă a informaţiilor atribuite la secret de stat;

e) aprobă Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice;

f) aprobă Regulamentul cu privire la obiectivele cu regim special, lista obiectivelor cu regim special, lista obiectivelor a căror vizitare este temporar interzisă cetăţenilor străini;

g) stabileşte tipurile de compensaţii, mărimea şi modul de acordare a acestora cetăţenilor care efectuează lucrări legate de accesul la secretul de stat;

h) stabileşte modul de determinare a mărimii prejudiciului cauzat sau care poate fi cauzat intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova ori intereselor autorităţilor publice prin divulgarea sau pierderea informaţiilor atribuite la secret de stat, precum şi a prejudiciului cauzat proprietarului informaţiilor în urma secretizării lor;

i) adoptă decizii privind transmiterea informaţiilor atribuite la secret de stat unor state străine sau organizaţii internaţionale;

j) poate modifica, prin hotărîre, modul de acces la secretul de stat în cazul declarării stării de urgenţă, de asediu sau de război;

k) în limita competenţelor, exercită şi alte atribuţii în domeniul secretului de stat.

(4) Autorităţile publice centrale şi locale, în colaborare cu Serviciul de Informaţii şi Securitate:

a) asigură protecţia informaţiilor atribuite la secret de stat elaborate de ele, precum şi a informaţiilor atribuite la secret de stat ce le sînt transmise de către alte autorităţi publice sau persoane juridice;

b) asigură protecţia informaţiilor atribuite la secret de stat în unităţile din subordine, conform prevederilor legislaţiei;

c) aprobă nomenclatoarele departamentale de informaţii ce urmează a fi secretizate şi nomenclatoarele funcţiilor colaboratorilor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat;

d) organizează funcţionarea subdiviziunilor interioare de protecţie a secretului de stat;

e) asigură, în limita competenţei lor, realizarea măsurilor de control în privinţa cetăţenilor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat şi solicită Serviciului de Informaţii şi Securitate realizarea măsurilor de control ce ţin de competenţa acestuia;

f) prezintă organelor competente propuneri privind perfecţionarea sistemului naţional de protecţie a secretului de stat;

g) în limita competenţei, exercită şi alte atribuţii în domeniul secretului de stat.

(5) Serviciul de Informaţii şi Securitate:

a) elaborează, împreună cu autorităţile administraţiei publice şi Comisia interdepartamentală pentru protecţia secretului de stat, şi prezintă Guvernului spre aprobare proiecte de acte normative în domeniul protecţiei secretului de stat;

b) acordă asistenţă de specialitate autorităţilor publice şi altor persoane juridice în organizarea protecţiei secretului de stat;

c) participă la elaborarea şi realizarea măsurilor de protecţie a secretului de stat în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice;

d) efectuează controlul asupra asigurării protecţiei secretului de stat în cadrul autorităţilor publice (controlul interdepartamental) şi în cadrul altor persoane juridice;

e) la cererea conducătorilor autorităţilor publice şi ai altor persoane juridice, întreprinde măsuri de control în privinţa cetăţenilor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat;

f) participă, în modul stabilit, la eliberarea certificatelor de securitate pentru persoanele juridice în vederea efectuării lucrărilor cu utilizarea informaţiilor atribuite la secret de stat şi la controlul asupra respectării de către titularii certificatelor de securitate a condiţiilor care au constituit temei pentru acordarea acestora;

g) efectuează controlul şi expertiza obiectivelor cu regim special în partea ce ţine de respectarea cerinţelor privind protecţia secretului de stat;

h) organizează şi coordonează certificarea şi expertiza mijloacelor de protejare criptografică şi tehnică a secretului de stat;

i) creează sisteme guvernamentale de telecomunicaţii, asigură funcţionarea, securitatea, întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea acestor sisteme în scopul asigurării unui schimb protejat de informaţii atribuite la secret de stat;

j) conlucrează cu Comisia interdepartamentală pentru protecţia secretului de stat în chestiuni ce ţin de aplicarea prezentei legi;

k) constată cazurile de încălcare a normelor privind protecţia secretului de stat;

k-1) asigură curieratul diplomatic şi exercită controlul asupra circuitului informațiilor atribuite la secret de stat și al informațiilor de serviciu între Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene și misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova din străinătate;

l) în limita competenţelor, exercită şi alte atribuţii în domeniul secretului de stat.

(6) Comisia interdepartamentală pentru protecţia secretului de stat:

a) elaborează principiile conceptuale ale politicii de stat în domeniul protecţiei secretului de stat;

b) creează şi perfecţionează sistemul de protecţie a secretului de stat, baza lui organizatorico-juridică;

c) asigură dirijarea metodico-organizatorică a sistemului de protecţie a secretului de stat, funcţionarea lui;

d) exercită controlul tehnic privind aplicarea legislaţiei cu privire la protecţia secretului de stat în cadrul organelor administraţiei publice, la întreprinderi, instituţii, organizaţii şi subdiviziunile lor structurale, indiferent de forma de proprietate, la reprezentanţele diplomatice şi alte instituţii ale Republicii Moldova din străinătate;

e) organizează şi coordonează activitatea organelor administraţiei publice, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi subdiviziunilor structurale ale acestora, indiferent de forma de proprietate, privind asigurarea regimului secret şi a protecţiei tehnice a informaţiilor despre comenzile de stat, contractele şi programele referitoare la apărarea naţională, lucrările de mobilizare, securitate, sumarul bunurilor materiale din rezervele de stat și de mobilizare şi volumele acestora, prevăzute în Nomenclatorul bunurilor materiale din rezervele de stat şi Nomenclatorul bunurilor materiale din rezervele de mobilizare, precum şi la realizarea unor decizii din domeniul politicii externe;

f) elaborează, împreună cu autorităţile administraţiei publice şi cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, şi prezintă Guvernului spre aprobare proiecte de acte normative în domeniul protecţiei secretului de stat;

g) organizează investigaţii ştiinţifice cu privire la elaborarea bazelor conceptuale ale politicii de stat în domeniul protecţiei secretului de stat, a criteriilor de evaluare a prejudiciului adus statului în cazul scurgerii informaţiei care constituie secret de stat;

h) efectuează, împreună cu organele administraţiei publice şi organizaţiile ştiinţifice, o analiză a dezvoltării mijloacelor tehnice în domeniul protecţiei informaţiei;

i) înregistrează, în conformitate cu prezenta lege, nomenclatoarele departamentale de informaţii care urmează a fi secretizate;

j) elaborează Nomenclatorul informaţiilor atribuite la secret de stat şi îl prezintă Guvernului spre aprobare, face propuneri privind modificarea şi completarea acestui nomenclator;

k) eliberează certificate de securitate în modul stabilit de prezenta lege;

l) controlează termenele de acţiune a parafei de secretizare stabilite anterior pentru informaţiile păzite, informează Guvernul despre necesitatea prelungirii termenelor de secretizare a informaţiilor ce prezintă o valoare deosebită pentru stat;

m) elaborează şi prezintă Guvernului propuneri de pronosticare a cheltuielilor bugetului de stat pentru măsurile de protecţie a secretului de stat;

n) colaborează, în limita competenţelor, cu organele similare ale altor state în domeniul protecţiei reciproce a informaţiei secrete transmise în baza contractelor (acordurilor) internaţionale, soluţionează chestiunile protecţiei organizatorico-juridice a informaţiilor, participă la expertiza proiectelor contractelor (acordurilor) menţionate.

Art 5 Legea Cu privire la secretul de stat în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №245 din 27.11.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului