Articolul 17 din Legea Cu privire la secretul de stat în Republica Moldova. Contestarea deciziei de secretizare a informaţiilor

(1) Orice cetăţean sau persoană juridică are dreptul să se adreseze persoanelor cu funcţii de răspundere care au secretizat anumite informaţii cu o cerere motivată privind desecretizarea acestor informaţii. Persoanele cu funcţii de răspundere în cauză sînt obligate, în termen de o lună, să dea un răspuns scris cetăţeanului sau persoanei juridice la această cerere.

(2) Persoanele cu funcţii de răspundere care se eschivează de la examinarea în fond a cererii poartă răspundere conform legislaţiei.

(3) Decizia de secretizare a informațiilor poate fi contestată în conformitate cu prevederile Codului administrativ. Dacă una dintre autoritățile implicate în procedura administrativă recunoaște secretizarea drept neîntemeiată, informațiile respective urmează a fi desecretizate în modul stabilit de prezenta lege.

Art 17 Legea Cu privire la secretul de stat în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №245 din 27.11.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului