Articolul 1 din Legea Privind Inspectoratul de Stat al Muncii în Republica Moldova. Inspectoratul de Stat al Muncii

(1) Inspectoratul de Stat al Muncii este autoritate administrativă în subordinea Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale şi are sediu în municipiul Chişinău.

(2) Inspectoratul de Stat al Muncii exercită control de stat asupra respectării actelor legislative şi a altor acte normative în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă, la întreprinderi, instituţii şi organizaţii, cu orice tip de proprietate şi formă juridică de organizare la persoane fizice care angajează salariaţi, precum şi în autorităţile administraţiei publice centrale şi locale denumite în continuare angajatori.

(21) Controlul de stat prevăzut la alin. (2) exercitat asupra persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

(22) Inspectoratul de Stat al Muncii exercită controlul de stat asupra activității agențiilor private și a intermediarilor nelicențiați care realizează activitatea legată de plasarea în câmpul muncii în străinătate a cetățenilor Republicii Moldova în condițiile prevăzute de Legea nr. 105/2018 cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj și de alte acte normative.

(3) Inspectoratul de Stat al Muncii are personalitate juridică şi funcţionează în baza unui regulament aprobat de Guvern.

(4) În subordinea Inspectoratului de Stat al Muncii se află inspecţiile teritoriale de muncă, fără personalitate juridică, funcţionînd în fiecare unitate administrativ-teritorială de nivelul al doilea.

(5) Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, Administrația Națională a Penitenciarelor şi Centrul Naţional Anticorupţie organizează activităţi de inspecţie în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă prin serviciile lor de specialitate, care au competenţă numai pentru structurile din subordine.

Art 1 Legea Privind Inspectoratul de Stat al Muncii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №140 din 10.05.2001

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului