Articolul 22-2 din Legea Privind activitatea particulară de detectiv şi de pază în Republica Moldova. Documentele ce se anexează la cererea de eliberare/prelungirea autorizației pentru activitatea particulară de pază

La cererea de eliberare/prelungire a autorizației pentru activitatea particulară de pază se anexează:

a) copia contractului de locaţiune a imobilului în care se va desfăşura activitatea autorizată;

b) pentru conducătorii organizaţiilor particulare de pază (inclusiv persoanele care asigură conducerea operativă a activităţilor de pază sau care îndeplinesc funcţii de administrator, director executiv sau alte funcţii similare):

– copia buletinului de identitate;

– copia diplomei de studii superioare;

– copia certificatului de absolvire a cursurilor de calificare sau copia carnetului de muncă ce confirmă activitatea de cel puţin 3 ani în organizaţii specializate de pază ori declarația prin care își asumă responsabilitatea ca, în decurs de 3 luni de la data angajării, să frecventeze și să absolvească cursuri de calificare la instituțiile de învățămînt acreditate;

– copia de pe documentul care atestă înregistrarea întreprinderii;

– extrasul din ordinul privind numirea în funcţie a conducătorului organizaţiei particulare de pază sau copia procesului-verbal al şedinţei asociaţilor privind numirea în funcţie a administratorului organizaţiei;

– certificatul de la medicul narcolog, eliberat cu cel mult 12 luni înainte de data depunerii cererii;

– certificatul de la medicul psihiatru, eliberat cu cel mult 12 luni înainte de data depunerii cererii;

– declarația pe propria răspundere cu privire la lipsa antecedentelor penale și contravenționale, conform cerințelor art. 22-1;

c) pentru specialiştii în domeniul proiectării, instalării şi întreţinerii sistemelor de alarmare, a componentelor acestora (în cazul în care se preconizează prestarea serviciilor respective):

– copia diplomei de studii medii sau superioare de specialist în calculatoare, automatică și informatică sau electronică;

d) lista serviciilor de pază pe care solicitantul autorizaţiei preconizează să le presteze;

e) modelul siglei organizaţiei, ce urmează a fi aprobat de organul de specialitate al Ministerul Afacerilor Interne;

f) modelul legitimaţiei;

g) pentru crearea (sau confirmarea) şi exploatarea dispeceratului de pază centralizat:

– dovada dreptului de proprietate sau de locațiune a spaţiilor destinate pentru funcţionarea dispeceratului de pază centralizat;

– dovada corespunderii încăperilor cerinţelor securităţii electrice;

– procesul-verbal privind măsurarea rezistenţei legăturii cu pămîntul;

– dovada corespunderii încăperilor cerinţelor securităţii antiincendiare;

– certificatul naţional sau internaţional al calităţii pentru dispeceratul de pază centralizat, cu indicarea gradului de securitate corespunzător, conform normelor legislației Uniunii Europene;

– dovada prezenţei echipamentului radio;

– certificatul naţional sau internaţional al calităţii pentru echipamentul radio, cu indicarea gradului de securitate corespunzător, conform normelor legislației Uniunii Europene;

– dovada frecvenţelor utilizate;

– dovada permisiunii pentru utilizarea frecvenţelor radio;

– lista operatorilor dispeceratului de pază centralizat;

– lista gardienilor din care se vor constitui grupele mobile;

– lista automobilelor dotate şi echipate conform cerinţelor stabilite;

h) dovada achitării taxei prevăzute la art. 22-5.

Art 22-2 Legea Privind activitatea particulară de detectiv şi de pază în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №283 din 04.07.2003

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului