Articolul 33 din Legea Privind administraţia publică centrală de specialitate în Republica Moldova. Colegiile ministerului şi ale altei autorităţi administrative centrale

(1) Pentru dezbaterea problemelor referitoare la activitatea şi politicile promovate de minister sau de altă autoritate administrativă centrală, pentru realizarea informării asupra activităţilor desfăşurate şi asupra proiectelor viitoare ale acestora, în cadrul ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale pot funcţiona, ca organe consultative, colegii. 

(2) Crearea colegiului ministerului sau al altei autorități administrative centrale, componența numerică şi nominală a acestuia se aprobă de către ministru sau de către directorul general, dacă normele speciale nu prevăd altfel.

(3) Colegiul ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale are următoarea componență: ministrul (preşedintele colegiului), secretarul/secretarii de stat și secretarul general al ministerului sau directorul general (preşedintele colegiului) şi directorii generali adjuncţi, conducătorii subdiviziunilor interne autonome ale aparatului central al ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale, precum şi conducătorii structurilor organizaţionale din sfera de competenţă ale acestora.

 (4) În componenţa colegiului ministerului sau a altei autorităţi administrative centrale pot fi incluşi și reprezentanţi ai altor autorităţi publice centrale, conducători ai direcţiilor de specialitate ale Comitetului executiv al U.T.A. Găgăuzia, la propunerea Guvernatorului U.T.A. Găgăuzia, precum şi reprezentanţi ai mediului academic şi ai societăţii civile. 

(5) În activitatea sa, colegiul ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale se conduce de regulamentul aprobat de ministru sau de directorul general.

(6) Colegiul ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale se întruneşte ori de cîte ori este necesar, fiind convocat de ministru sau de directorul general.

(7) Soluţiile identificate și recomandările formulate în urma discuţiilor din cadrul colegiului ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale se aprobă cu simpla majoritate a voturilor membrilor colegiului prezenţi la şedinţă şi se prezintă ministrului sau directorului general pentru adoptarea deciziei respective.

Art 33 Legea Privind administraţia publică centrală de specialitate în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №98 din 04.05.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului