Articolul 15 din Legea Privind administraţia publică centrală de specialitate în Republica Moldova. Particularităţile de organizare şi funcţionare a autorităţilor administrative din subordinea ministerelor

(1) Misiunea, funcţiile de bază, atribuţiile principale, drepturile generale şi alte chestiuni privind organizarea activităţii autorităţilor administrative din subordinea ministerelor se stabilesc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale altor acte legislative şi normative, în regulamentele privind organizarea şi funcţionarea acestora aprobate de Guvern.

(2) În chestiunile ce ţin de realizarea propriei misiuni, autorităţile administrative din subordinea ministerelor dispun de autonomie decizională, cu excepţiile stabilite prin lege.

(3) Ministrul anulează actele administrative ale autorităţilor administrative din subordinea ministerului emise cu încălcarea legislaţiei sau pe motive de inoportunitate.

(4) Guvernul aprobă metodologia de calculare a tarifelor, nomenclatorul serviciilor şi cuantumul tarifelor pentru serviciile prestate persoanelor fizice şi juridice de către autorităţile administrative, cu excepţia cazurilor în care aceasta ţine de competenţa Parlamentului, în conformitate cu Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.

(5) Autoritatea administrativă din subordinea ministerului este condusă de către director, numit în funcţie publică şi eliberat sau destituit din funcţie publică, în condiţiile legii, de către ministru, dacă altfel nu este stabilit prin actele legislative speciale. Inspectoratul de stat este condus de către un șef cu statut similar cu cel al directorului autorității administrative din subordinea ministerului.

(6) Directorul autorităţii administrative din subordinea ministerului:

a) exercită conducerea autorităţii administrative;

b) coordonează şi controlează activitatea subdiviziunilor teritoriale ale autorităţii administrative în cazul creării acestora;

c) poartă răspundere personală, în faţa ministrului, pentru realizarea misiunii şi îndeplinirea funcţiilor autorităţii administrative;

d) organizează sistemul de control intern managerial, precum şi funcţia de audit intern în autoritatea administrativă;

e) stabileşte atribuţiile directorului adjunct/directorilor adjuncţi ai autorităţii administrative;

f) semnează actele pe chestiunile ce ţin de competenţa autorităţii administrative;

f1) numeşte în funcţii publice, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici din autoritatea administrativă, inclusiv ale celor cu statut special, în condiţiile Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi, respectiv, în condiţiile legilor speciale;

f2) angajează şi eliberează din funcţie personalul contractual în condiţiile legislaţiei muncii;

g) conferă grade de calificare funcţionarilor publici, acordă stimulări şi aplică sancţiuni disciplinare colaboratorilor autorităţii administrative în condiţiile legii;

g1) aprobă sau modifică statul de personal și schema de încadrare ale autorității administrative în limitele fondului de retribuire a muncii şi ale structurii și efectivului-limită stabilite de Guvern;

g2) aprobă regulamentele subdiviziunilor interne ale autorității administrative;

h) exercită alte atribuţii corespunzător cu funcţiile atribuite autorităţii administrative, în conformitate cu prevederile actelor legislative speciale ce reglementează relaţiile în subdomeniile sau în sferele de activitate încredinţate acesteia.

(7) Directorul autorităţii administrative din subordinea ministerului este asistat de unul sau de mai mulţi adjuncţi, numărul cărora se stabileşte de Guvern, la propunerea ministrului.

(8) Directorul adjunct este numit în funcţie publică şi eliberat sau destituit din funcţie publică de către ministru, la propunerea directorului autorităţii administrative, dacă altfel nu este stabilit prin actele legislative speciale.

Art 15 Legea Privind administraţia publică centrală de specialitate în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №98 din 04.05.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului