Articolul 9 din Legea Privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor și modificarea unor acte normative în Republica Moldova. Secretariatul comisiei de evaluare

(1) Fiecare comisie de evaluare dispune de un secretariat propriu, care este structură fără personalitate juridică. Secretariatul comisiei de evaluare (în continuare – secretariat) este independent de orice autoritate publică și funcționează exclusiv în vederea asistării comisiei de evaluare în realizarea competențelor acesteia. Modul de organizare și funcționare, precum și statele de personal ale secretariatului sunt stabilite în regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de evaluare corespunzătoare.

(2) Contractarea angajaților celor două secretariate se efectuează de către partenerii de dezvoltare.

(3) Activitatea fiecărui secretariat este coordonată de șeful secretariatului respectiv.

(4) La solicitarea președintelui comisiei de evaluare sau a șefului secretariatului, autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să delege sau să detașeze temporar angajați pentru a asista comisia de evaluare respectivă în realizarea competențelor acesteia, inclusiv prin derogare de la prevederile legilor care reglementează funcționarea autorităților și instituțiilor publice respective și ale legilor care reglementează statutul anumitor categorii de funcționari publici.

(5) Secretariatul se subordonează exclusiv comisiei de evaluare pentru asigurarea activității căreia a fost instituit.

Art 9 Legea Privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor și modificarea unor acte normative în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №252 din 17.08.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021