Articolul 15 din Legea Privind finanţele publice locale** în Republica Moldova. Contractarea împrumuturilor pe termen lung

(1) Autorităţile executive, în baza deciziilor autorităţilor reprezentative şi deliberative respective, au dreptul:

a) să contracteze împrumuturi interne pe termen lung de la instituțiile financiare și de la alți creditori din țară și împrumuturi externe pe termen lung de la instituțiile financiare internaționale în următoarele scopuri:

– pentru investiții capitale (construcția, reconstrucția, extinderea și restaurarea mijloacelor fixe existente), prevăzute în programele de dezvoltare anuale și multianuale ale unităților administrativ-teritoriale;

– pentru reparații capitale, procurări de utilaje de producție și întreținere și de mijloace de transport (transport public și autospeciale), prevăzute în programele de dezvoltare anuale și multianuale ale unităților administrativ-teritoriale;

b) să acorde, în limita veniturilor proprii, întreprinderilor municipale şi societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar municipal, în scopurile prevăzute la lit. a), garanţii pentru împrumuturi interne de la instituţiile financiare şi de la alţi creditori din ţară şi pentru împrumuturi externe de la instituţiile financiare internaţionale;

c) să contracteze datorie pe termen lung pentru refinanţarea datoriei pe termen lung contractate anterior, în conformitate cu art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 419-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat.

(2) Documentele care se perfectează la contractarea sau garantarea unui împrumut pe termen lung în scopurile prevăzute la alin. (1) vor include clauze prin care autoritatea executivă şi autoritatea reprezentativă şi deliberativă respectivă se obligă să ramburseze împrumutul, să plătească dobînzile aferente acestui împrumut (în cazul în care contractul de împrumut prevede achitarea dobînzilor) şi să onoreze garanţia acordată numai din veniturile bugetului respectiv. Contractele care nu conţin astfel de clauze se consideră nule.

(3) Autorităţile executive la decizia autorităţilor reprezentative şi deliberative respective şi conform prevederilor Legii nr. 171/2012 privind piaţa de capital, pot contracta, prin emitere de obligaţiuni, împrumuturi pe termen lung în scopurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c). Pe teritoriul Republicii Moldova, plăţile şi transferurile ce ţin de cumpărarea şi răscumpărarea obligaţiunilor emise de autorităţile menţionate se efectuează în monedă naţională.

(4) Prevederile alin. (1) şi (3) sînt aplicabile în cazul în care suma totală a plăţilor anuale (rambursarea sumei de principal, achitarea dobînzilor şi altor plăţi aferente) legate de deservirea datoriilor bugetelor locale la împrumuturile contractate sau garantate şi/sau care urmează a fi contractate sau garantate nu va depăşi 20% din totalul veniturilor anuale ale bugetelor respective, cu excepția transferurilor cu destinație specială.

(5) Prin derogare de la prevederile alin. (4), pentru bugetele municipale Bălți și Chișinău plafonul plăților anuale legate de deservirea datoriilor acestor bugete la împrumuturile contractate sau garantate și/sau care urmează a fi contractate sau garantate nu va depăși 30% din totalul veniturilor anuale ale acestor bugete, cu excepția transferurilor cu destinație specială.

Art 15 Legea Privind finanţele publice locale** în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №397 din 16.10.2003

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului