Articolul 26 din Legea Privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului în Republica Moldova

(1) În cazul apariţiei anumitor diferende, datorate problemelor de ordin  tehnic pe care le impune însuşirea condiţiilor cuprinse în avize, se va recurge în mod obligatoriu la conciliere. Guvernul sau autorităţile administraţiei publice locale, responsabile de elaborarea şi aprobarea documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului, răspund de desfăşurarea conformă a procedurii de soluţionare pînă la aprobarea documentaţiei.

(2) Aceste diferende pot apărea:

a) între elaboratorul documentaţiei şi Guvern sau autorităţile administraţiei publice locale, responsabile de elaborarea şi  aprobarea acesteia;

b) între instanţele care au avizat  documentaţia şi Guvern sau autorităţile administraţiei publice locale, responsabile de  elaborarea şi aprobarea acesteia;

c) între instanţele care au  avizat documentaţia, ca urmare a neconcordanţei între prescripţiile şi concluziile cuprinse în avize.

(3) Guvernul sau autorităţile administraţiei publice locale, responsabile de elaborarea şi aprobarea documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului, iniţiază soluţionarea diferendelor apărute.

(4) În cazul în care aceste diferende nu pot fi soluţionate în modul prevăzut la alin.(3), părţile se adresează:

a) serviciului de arhitectură şi urbanism al autorităţii administraţiei publice locale dacă părţile  în diferend nu sînt autorităţi ale administraţiei publice locale respective sau autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate cu  funcţii  de avizare;

b) autorităţii administraţiei  publice centrale pentru urbanism  şi amenajare a teritoriului dacă părţile în diferend sînt autorităţi ale administraţiei publice locale, Guvernul sau autorităţi ale administraţiei  publice centrale de specialitate cu funcţii de  avizare sau  dacă diferendele nu pot fi soluţionate de serviciul nominalizat  la lit.a).

Art 26 Legea Privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №835 din 17.05.1996

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului