Articolul 59 din Legea Privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului în Republica Moldova

(1) Bază a creării unor zone protejate constituie în  mod obligatoriu:

a) monumentele declarate prin lege parte a patrimoniului  naţional cultural, împreună cu zonele de protecţie aferente;

b) monumentele declarate prin lege parte a patrimoniului  naţional natural.

(2) Prin documentaţia de urbanism şi amenajare a teritoriului se poate institui regim de zonă protejată şi în alte teritorii decît cele prevăzute la alin.(1), în  scopul protejării, conservării şi valorificării ansamblurilor de bunuri imobile sau a unor elemente ale acestora, apreciate de autorităţile administraţiei publice locale ca fiind valoroase şi neincluse în Registrul monumentelor ocrotite de stat, instituit prin lege.

Art 59 Legea Privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №835 din 17.05.1996

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului