Articolul 5 din Legea Privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului în Republica Moldova

(1)  Activitatea de  urbanism are drept  scop  realizarea următoarelor obiective:

a) utilizarea raţională şi  echilibrată  a  terenurilor  necesare funcţionării localităţilor;

b) determinarea structurii funcţionale a localităţilor;

c) asigurarea unei locuiri corespunzătoare cerinţelor şi  nivelului de dezvoltare a societăţii;

d) asigurarea esteticii  compoziţionale  în  realizarea cadrului construit şi amenajarea cadrului natural din localităţi;

e) protejarea  populaţiei, cadrului  natural şi  construit  contra poluării, riscurilor naturale şi tehnologice previzibile;

f) protejarea, conservarea şi acordarea statutului corespunzător de valoare monumentelor culturii şi naturii.

(2) În corespundere cu aceste obiective, autorităţile administraţiei publice  locale întocmesc, în limitele competenţei stabilite, programele de organizare şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor.

(3) Conducerea nemijlocită a activității de urbanism în localități se efectuează de către autoritățile administrației publice locale, în conformitate cu documentația de urbanism și amenajare a teritoriului.

Art 5 Legea Privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №835 din 17.05.1996

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului