Articolul 24 din Legea Privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate în Republica Moldova. Examinarea opoziţiei

(1) Dacă opoziţia este admisibilă în sensul art.22 alin.(3), AGEPI notifică acest fapt solicitantului, care, în termen de 2 luni de la data notificării, va putea să-şi exprime punctul de vedere, şi invită părţile să procedeze la consultări pentru a ajunge la un acord.

(2) Dacă între opozant şi solicitant a intervenit un acord, acesta trebuie să fie comunicat AGEPI, fiind însoţit de cîte un aviz din ambele părţi. Dacă acordul menţionat nu atrage după sine modificarea datelor publicate conform art.21 sau modificările operate sînt nesemnificative, AGEPI ia în considerare acordul stabilit şi efectuează procedurile prevăzute la art.26. În caz contrar, AGEPI procedează la o nouă examinare conform procedurilor stabilite la art.19.

(3) Dacă părţile nu au ajuns la un acord, AGEPI examinează opoziţia în conformitate cu alin.(4)–(7) şi adoptă o decizie ţinînd cont de uzanţele şi tradiţiile locale şi de riscul efectiv de confuzie.

(4) AGEPI examinează admisibilitatea opoziţiei, apreciază argumentele părţilor. Criteriile vizate la art.22 alin.(4) lit.b)–d) sau, după caz, la alin.(5) sînt apreciate în raport cu teritoriul Republicii Moldova, iar în cazul unor drepturi de proprietate intelectuală, în raport cu drepturile protejate pe teritoriul Republicii Moldova.

(5) La cererea solicitantului, titularul unei mărci anterioare care a formulat opoziţia va aduce dovada că, pe parcursul a 5 ani înainte de data publicării cererii conform art.21, marca anterioară a făcut obiectul unei utilizări reale în Republica Moldova în raport cu produsele şi/sau serviciile pentru care a fost înregistrată şi pe care este fondată opoziţia sau că există motive întemeiate pentru neutilizare, cu condiţia că la această dată marca era înregistrată de cel puţin 5 ani. În lipsa acestei dovezi, opoziţia se respinge.

(6) Examinarea opoziţiei poate fi suspendată la cererea motivată a unei părţi pe un termen ce nu depăşeşte 6 luni.

(7) Dacă în urma examinării opoziţia este admisă, AGEPI respinge cererea de înregistrare, în caz contrar, respinge opoziţia, fapt care se comunică părţilor.

Art 24 Legea Privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №66 din 27.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului