Articolul 25 din Legea Privind protecţia soiurilor de plante în Republica Moldova. Renunţarea la brevet

(1) Titularul de brevet poate să renunţe la brevet depunînd în acest sens o declaraţie scrisă la AGEPI, cu condiţia achitării taxei stabilite.

(2) În cazul în care unul dintre titulari renunţă la brevet, valabilitatea brevetului nu încetează, acesta rămînînd în posesia celorlalţi cotitulari.

(3) Renunţarea la brevet are efect numai după înscrierea ei în Registrul naţional de brevete, a cărei menţiune se publică în BOPI.

(4) Renunţarea la brevet este înscrisă în Registrul naţional de brevete numai cu acordul persoanei care beneficiază de un drept real înscris în registru.

(5) În cazul în care brevetul a făcut obiectul unui contract de licenţă, înscris în Registrul naţional de brevete, renunţarea se înscrie numai dacă titularul de brevet aduce dovezi că a informat licenţiatul despre intenţia sa de a renunţa la brevet. În acest caz, licenţiatul, în termen de 3 luni de la da­ta la care titularul i-a comunicat în scris intenţia sa de a renunţa la brevet, are dreptul preferenţial de a obţine brevetul pe numele său.

(6) Titularul de brevet are obligaţia, odată cu depunerea cererii scrise la AGEPI, să comunice amelioratorului intenţia sa de a renunţa la brevet. În acest caz, amelioratorul, în termen de 3 luni de la data la care titularul i-a comunicat în scris intenţia sa de a renunţa la brevet, are dreptul preferenţial de a obţine brevetul pe numele său.

Art 25 Legea Privind protecţia soiurilor de plante în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №39 din 29.08.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului