Articolul 54 din Legea Privind protecţia soiurilor de plante în Republica Moldova. Condiţii pentru depunerea contestaţiei

(1) Orice hotărîre adoptată de AGEPI poate fi contestată la Comisia de contestaţii a AGEPI.

(2) Contestaţia poate fi depusă de orice persoană fizică sau juridică, sub rezerva art.87, împotriva unei hotărîri al cărei destinatar desemnat este sau împotriva unei hotărîri al cărei destinatar este o altă persoană, dar care o priveşte în mod direct şi personal.

(3) Contestaţia motivată se depune la AGEPI în formă scrisă, în termen de 2 luni de la data expedierii hotărîrii, în cazul în care este depusă de solicitant sau, în caz contrar, în termen de 2 luni de la data publicării hotărîrii.

(4) Contestaţia se consideră depusă doar după plata taxei stabilite.

(5) Contestarea, conform alin.(1), are efect suspensiv. Agepi poate, în cazul în care consideră necesar, să decidă ca hotărîrea contestată să nu fie suspendată.

Art 54 Legea Privind protecţia soiurilor de plante în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №39 din 29.08.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului