Articolul 5 din Legea Privind protecţia soiurilor de plante în Republica Moldova. Organele care realizează protecţia juridică a soiurilor

(1) Organele care realizează politica statului în domeniul protecţiei juridice a soiurilor sînt: Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (denumită în continuare AGEPI) şi Comisia de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante (denumită în continuare Comisiа de stat). Politica statului privind utilizarea soiurilor noi în procesul de producere este realizată de către Comisia de Stat.

(2) AGEPI este oficiul naţional în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale şi este unica autoritate a Republicii Moldova care acordă protecţie juridică noilor soiuri de plante.

(3) AGEPI:

a) elaborează proiecte de acte legislative şi alte acte normative în domeniul protecţiei soiurilor de plante, aprobă actele procedurale necesare executării atribuţiilor sale stabilite prin lege;

b) înregistrează şi examinează cererile de brevet, acordă şi eliberează, în numele statului, brevete, publică informaţii oficiale în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală (denumit în continuare BOPI),

c) deţine şi administrează Colecţia naţională de brevete pentru soiuri de plante şi face schimburi de informaţii cu organizaţiile internaţionale şi administraţiile de protecţie a soiurilor de plante din străinătate;

d) ţine Registrul naţional de cereri de brevet pentru soiurile de plante (denumit în continuare Registrul naţional de cereri) şi Registrul naţional de brevete pentru soiurile de plante (denumit în continuare Registrul naţional de brevete), elaborează şi aprobă regulile de gestionare a acestora.

(4) AGEPI şi Comisia de stat reprezintă Republica Moldova în Uniunea Internaţională pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (denumită în continuare UPOV), precum şi în alte organizaţii internaţionale şi interguvernamentale pentru protecţia soiurilor de plante, întreţine cu ele relaţii de cooperare bilaterale şi multilaterale.

(5) Comisia de stat este organul care efectuează testarea soiurilor de plante în cadrul centrelor sale de testare, al staţiunilor sale experimentale, al instituţiilor specializate şi laboratoarelor conform metodologiilor şi termenelor stabilite, în baza standardelor internaţionale, în vederea aprecierii conformităţii lor cu condiţiile de brevetabilitate, respectiv distinctivitate, uniformitate şi stabilitate, de asemenea, efectuează testarea soiurilor în vederea aprecierii valorii lor culturale şi de utilizare. Comisia de stat ţine Catalogul soiurilor de plante, care cuprinde soiurile admise pentru producere şi comercializare în Republica Moldova.

Art 5 Legea Privind protecţia soiurilor de plante în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №39 din 29.08.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului