Articolul 17 din Legea Privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil în Republica Moldova. Conservarea şi restaurarea bunurilor culturale mobile

(1) Lucrările de conservare şi de restaurare a bunurilor culturale mobile care se află în proprietatea publică a statului, în proprietatea persoanelor fizice şi juridice, a titularilor de alte drepturi reale se efectuează numai de către conservatori şi restauratori acreditaţi, în baza unui contract încheiat în conformitate cu actele normative în vigoare.

(2) Acreditarea conservatorilor şi a restauratorilor care execută lucrări de conservare şi de restaurare a bunurilor culturale mobile se face de către Ministerul Culturii, cu avizul Comisiei naţionale a muzeelor şi a colecţiilor.

(3) În baza acreditării, Ministerul Culturii eliberează conservatorilor şi restauratorilor certificate de liberă practică, emise în conformitate cu normele stabilite prin ordin al ministrului culturii.

(4) Conservatorii şi restauratorii acreditaţi, alţi specialişti autorizaţi de Ministerul Culturii sînt singurii care au calitatea de a face, la solicitare, expertize pentru organe de urmărire penală, pentru instanţe judecătoreşti şi notari publici.

(5) În bază de aviz al Comisiei naţionale a muzeelor şi a colecţiilor, Ministerul Culturii eliberează laboratoarelor şi atelierelor care efectuează lucrări de conservare şi de restaurare a bunurilor culturale mobile certificate de acreditare, emise în conformitate cu normele stabilite prin ordin al ministrului culturii.

(6) Bunurile culturale mobile clasate în categoriile „Tezaur” şi „Fond” care se află în pericolul iminent de distrugere sau degradare gravă se vor supune operaţiunilor de restaurare şi de conservare prin ordin al ministrului culturii, în baza unui raport de expertiză, avizat de Comisia naţională a muzeelor şi a colecţiilor.

(7) Pentru acreditarea conservatorilor, restauratorilor, laboratoarelor şi atelierelor de restaurare a bunurilor culturale mobile nu se vor percepe taxe de stat.

(8) În cazul depistării unor erori profesionale care au cauzat distrugerea sau deteriorarea bunurilor culturale mobile, precum şi în cazul utilizării unor tehnici şi materiale neadecvate în procesul de restaurare a bunurilor culturale mobile, ceea ce a dus la prejudicierea integrităţii şi autenticităţii lor, Ministerul Culturii va suspenda sau va retrage pe un termen de pînă la 2 ani certificatele de acreditare eliberate conservatorilor, restauratorilor, laboratoarelor şi atelierelor de restaurare, cu reparaţia, după caz, a prejudiciului material în funcţie de valoarea comercială a bunului cultural distrus sau deteriorat.

(9) Direcţia de specialitate a Ministerului Culturii va ţine evidenţa acreditărilor eliberate, precum şi a celor suspendate sau retrase.

Art 17 Legea Privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №280 din 27.11.2011

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului