Articolul 2 din Legea Privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil în Republica Moldova. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică: a) patrimoniu cultural naţional mobil – bunuri culturale mobile cu valoare deosebită sau excepţională istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică, epigrafică, estetică, etnologică şi antropologică, reprezentînd mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi ale relaţiei omului cu acest mediu, ale potenţialului creator uman; b) protejare a patrimoniului cultural naţional mobil – ansamblu de măsuri avînd caracter ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic, menite să asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, conservarea, asigurarea securităţii, întreţinerea, prepararea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional mobil în vederea accesului democratic la cultură şi transmiterii acestui patrimoniu generaţiilor viitoare; c) clasare a bunurilor culturale mobile – procedură de stabilire a categoriei bunurilor culturale mobile şi de înscriere a acestora în Registrul patrimoniului cultural naţional mobil; d) declasare a bunurilor culturale mobile – procedură de radiere a bunurilor culturale mobile clasate, în baza expertizelor efectuate de specialişti acreditaţi în domeniu, din Registrul patrimoniului cultural naţional mobil; e) colecţie publică de bunuri culturale mobile – ansamblu de bunuri culturale deţinute de instituţii publice, de culte religioase ca rezultat al achiziţiilor publice, al colectărilor sau al donaţiilor; f) colecţie privată de bunuri culturale mobile – ansamblu de bunuri culturale constituit de persoane fizice sau de persoane juridice de drept privat ca rezultat al colectărilor, al achiziţionărilor, al donaţiilor sau al moştenirii; g) laborator de restaurare – spaţiu special amenajat, dotat cu instalaţii şi cu aparate, în care se execută lucrări de investigaţii şi de tratamente cu caracter ştiinţific, aplicativ şi tehnic; h) atelier de restaurare – spaţiu special amenajat, dotat cu instalaţii şi cu unelte dispuse în raport de un flux tehnologic determinat, în care se execută lucrări de restaurare; i) Registru al patrimoniului cultural naţional mobil – inventar al bunurilor culturale mobile clasate în patrimoniul cultural naţional mobil ţinut în formă electronică de către Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile.

Art 2 Legea Privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №280 din 27.11.2011

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului