Articolul 29 din Legea Privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil în Republica Moldova. Răspunderea pentru încălcarea prezentei legi

(1) Persoanele fizice şi juridice răspund civil, contravenţional sau penal, în conformitate cu legislaţia, pentru:

a) efectuarea fără certificat de acreditare a lucrărilor de conservare şi de restaurare a bunurilor culturale mobile;

b) comercializarea neautorizată a bunurilor culturale mobile;

c) exportul neautorizat al bunurilor culturale mobile;

d) distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor culturale mobile;

e) sustragerea de bunuri culturale mobile din colecţiile publice şi din cele private;

f) încălcarea prevederilor privind accesul la colecţiile de bunuri culturale mobile al specialiştilor acreditaţi în domeniu.

(2) Prejudiciul material cauzat de către persoane fizice sau juridice bunurilor culturale mobile urmează a fi reparat în modul stabilit de legislaţie.

(3) Reparaţia prejudiciului cauzat bunurilor culturale mobile se efectuează în mod benevol sau în temeiul unei hotărîri judecătoreşti.

Art 29 Legea Privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №280 din 27.11.2011

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului