Articolul 27 din Legea Privind regimul articolelor pirotehnice în Republica Moldova. Condiţiile de prestare a serviciilor „Spectacole pirotehnice şi focuri de artificii cu articole pirotehnice de destinaţi profesională”

(1) Pentru efectuarea, în locurile publice, a focurilor de artificii cu articole pirotehnice de divertisment din categoria 4, cu articole pirotehnice de scenă din categoria T2 și/sau cu alte articole pirotehnice din categoria P2, titularul de licenţă în domeniu va solicita un control inopinat de la organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor şi va obţine procesul-verbal de control corespunzător.

(2) Controlul prevăzut la alin.(1) se va solicita în termen de pînă la 10 zile lucrătoare şi se va efectua conform Legii nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, în funcţie de data şi locul desfăşurării serviciului pirotehnic. La finele controlului, organul de control va emite procesul-verbal de control în care va fi consemnată admisibilitatea sau inadmisibilitatea prestării serviciului preconizat, cu sau fără prescrierea unor cerinţe specifice pe care solicitantul este obligat să le respecte în timpul prestării serviciului.

Art 27 Legea Privind regimul articolelor pirotehnice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №143 din 17.07.2014

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului