Articolul 24 din Legea Privind statutul municipiului Chişinău în Republica Moldova. Secretarul preturii

(1) Funcția de secretar al preturii este o funcție publică şi se ocupă prin concurs organizat de primarul general, în condițiile Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.

(2) Secretarul preturii face parte din personalul preturii şi exercită următoarele atribuții:

a) asigură efectuarea lucrărilor de secretariat;

b) pregătește și elaborează proiectele de dispoziții ale pretorului;

c) comunică şi remite, în termen de 5 zile, autorităților şi persoanelor interesate actele emise de pretor;

d) asigură aducerea la cunoștință publică a dispozițiilor pretorului;

e) primește, distribuie şi întreține corespondența;

f) eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva preturii, cu excepția celor care conțin informații secrete stabilite prin lege;

g) păstrează şi aplică ștampila preturii;

h) administrează sediul preturii şi bunurile acesteia.

(3) În activitatea sa, secretarul preturii exercită şi alte atribuții prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare a preturii sau delegate/încredințate de către pretor.

Art 24 Legea Privind statutul municipiului Chişinău în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №136 din 17.06.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului