Articolul 13 din Legea Privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane în Republica Moldova. Consimţămîntul pentru donare

(1) Prelevarea este posibilă în cazul în care există consimţămîntul persoanei respective de dinainte de deces, exprimat în conformitate cu legea.

(2) Prelevarea nu se poate efectua sub nici o formă dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat opţiunea împotriva donării printr-un act de refuz, întocmit în formă olografă sau în altă formă legală.

(3) În cazul în care consimţămîntul lipseşte, donarea este posibilă dacă nu a fost exprimat refuz în scris pentru donare din partea a cel puţin unui membru major al familiei, a altor rude de gradul I sau a reprezentantului legal al decedatului.

(4) Donarea este posibilă fără consimţămîntul rudelor apropiate sau al reprezentantului legal dacă nici una din rudele apropiate sau reprezentantul legal, după declararea legală a decesului, nu s-a adresat pentru a-şi exprima opţiunea cu privire la donare, iar date despre rudele apropiate sau reprezentantul legal al persoanei decedate lipsesc.

(5) Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la cadavru în cazurile medico-legale se va face cu consimţămîntul medicului legist, cu condiţia că nu va compromite rezultatele autopsiei medico-legale.

Art 13 Legea Privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №42 din 06.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului