Articolul 15 din Legea Regnului vegetal în Republica Moldova. Înfiinţarea, înregistrarea, completarea, importul şi exportul colecţiilor de plante

(1) Colectarea şi scoaterea plantelor din mediul natural pentru înfiinţarea şi completarea colecţiilor de plante se realizează conform prevederilor art.27 şi 29 din prezenta lege.

(2) Importanţa ştiinţifică, culturală, educaţională şi estetică a colecţiei este stabilită de un grup de experţi, format din specialişti şi oameni de ştiinţă din domeniu.

(3) Colecţiile de plante, precum şi unele exponate aparte, de importanţă ştiinţifică, culturală, educaţională şi estetică sînt supuse înregistrării de stat de către autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului, înscriindu-se datele referitoare la colecţie în Registrul de stat al colecţiilor şi eliberîndu-se certificatul de înregistrare a colecţiei. Reînregistrarea colecţiilor se face o dată la 5 ani.

(4) Pentru importul, exportul şi reexportul colecţiilor de plante, al unor părţi sau exponate ale colecţiilor este necesară obţinerea permisului/certificatului CITES sau acordului pentru import sau export, în modul stabilit la art.21 din prezenta lege.

(5) Pentru obţinerea permisuluifcertificatului CITES sau acordului pentru import sau export, pe lîngă documentele specificate la art.21 se vor prezenta următoarele acte:

a) certificatul de înregistrare a colecţiei de plante;

b) lista exponatelor colecţiei, cu indicarea denumirii speciilor în limba de stat și în limba latină sau, după caz, în rusă şi cu specificarea numărului de indivizi;

c) contractul de colaborare sau orice alt document ce justifică motivul exportului colecţiei sau exponatelor acesteia.

(6) Pentru exportul colecţiilor de plante, al unor părţi sau exponate ale acestora care nu sînt înscrise în Registrul de stat al colecţiilor, în locul certificatului de înregistrare a colecţiei se va prezenta un document care confirmă dreptul de posesie sau de dispunere asupra colecţiei ori asupra unor exponate aparte (de exemplu, contractul de vînzarecumpărare, actul de donaţie etc.).

(7) Certificatul de înregistrare a colecției de plante se eliberează gratis.

Art 15 Legea Regnului vegetal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №239 din 08.11.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului