Articolul 127 Transporturilor rutiere în Republica Moldova

(1) Certificatele de competenţă profesională al managerului şi al expertului de inspecţie tehnică se eliberează de către Agenţie, în urma efectuării unor cursuri de calificare şi promovării unui test-grilă, în conformitate cu art. 43, în cadrul centrelor de instruire, perfecţionare şi atestare profesională autorizate de Agenţie.

(2) Atestarea personalului care efectuează inspecţia tehnică periodică în conformitate cu prevederile actelor normative ale Conferinţei Europene a Miniştrilor de Transport (CEMT), cu prevederile Acordului european referitor la transportul rutier internaţional de mărfuri periculoase (ADR) şi ale Acordului cu privire la transporturile internaţionale de produse perisabile şi cu privire la mijloacele de transport speciale care trebuie folosite pentru aceste transporturi (ATP) este condiţionată de absolvirea unui curs de specialitate suplimentar în cadrul centrelor de instruire, perfecţionare şi atestare profesională autorizate de Agenţie, soldat cu promovarea testului-grilă de atestare profesională susţinut în faţa comisiei de evaluare, cu participarea unui reprezentant al Agenţiei.

(3) În caz de nepromovare a testului-grilă, solicitantul are dreptul la o nouă evaluare în decurs de 14 zile.

(4) După un al doilea test nepromovat, candidatul poate solicita o nouă testare doar după urmarea unui nou curs de pregătire profesională.

(5) Modelul certificatului de competenţă profesională al managerului şi al expertului de inspecţie tehnică este prevăzut în Regulamentul cu privire la inspecţia tehnică periodică a vehiculelor rutiere. Termenul de valabilitate a certificatului este de 3 ani.

Art 127 Transporturilor rutiere în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №150 din 17.07.2014

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului