Articolul 18 Transporturilor rutiere în Republica Moldova

(1) Condiţia privind buna reputaţie a unei întreprinderi se consideră a fi îndeplinită atunci cînd managerul de transport rutier sau întreprinderea întruneşte cumulativ următoarele cerinţe:

a) nu a fost condamnat/ă penal printr-o hotărîre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru infracţiuni economice şi/sau contra patrimoniului, pentru trafic de fiinţe umane şi/sau substanțe stupefiante sau psihotrope, pentru infracţiuni în domeniul transporturilor rutiere;

b) nu a fost sancţionat/ă contravenţional de 3 ori, în decurs de 12 luni consecutive, pentru oricare dintre contravenţiile prevăzute la alin. (3);

c) nu a fost privat/ă de dreptul de a exercita o activitate sau de a ocupa anumite funcţii conform unei hotărîri judecătoreşti definitive.

(2) Condiţia de bună reputaţie rămîne neîndeplinită pînă se produce expirarea prescripţiei de executare a sancţiunii contravenţionale, stingerea antecedentelor penale sau reabilitarea.

(3) În sensul prezentului cod, se consideră contravenţii care duc la neîndeplinirea condiţiei de bună reputaţie în domeniul transporturilor rutiere următoarele încălcări:

a) depăşirea cu 25% sau mai mult a limitelor maxime ale perioadei de conducere de 6 zile sau de două săptămîni;

b) depăşirea cu 50% sau mai mult, pe parcursul unei zile de lucru, a limitei maxime a perioadei de conducere, fără o pauză sau fără o perioadă neîntreruptă de repaus de cel puţin 4,5 ore;

c) lipsa tahografului şi/sau a limitatorului de viteză sau utilizarea unui echipament fraudulos capabil să modifice înregistrările aparatului de înregistrare şi/sau ale dispozitivului de limitare a vitezei, falsificarea foilor de înregistrare ori a datelor descărcate de pe tahograf şi/sau de pe cartela tahografică a conducătorului auto;

d) transportarea de mărfuri periculoase interzise pentru transportare sau care sînt transportate în condiţii de izolare interzise sau neaprobate sau fără identificarea acestora ca mărfuri periculoase marcată pe vehicul, creînd un risc imediat pentru siguranţa circulaţiei rutiere;

e) efectuarea transportului cu un vehicul rutier cu o deficienţă serioasă la nivelul sistemului de frînare, al mecanismului de direcţie, al roţilor/pneurilor, al suspensiei sau al şasiului, care ar crea un risc imediat pentru siguranţa circulaţiei rutiere, constatată în modul corespunzător la o staţie de inspecţie tehnică periodică;

f) transportul de persoane sau de mărfuri de către întreprindere în lipsa autorizaţiilor şi documentelor obligatorii pentru tipul de transport efectuat;

g) transportul de mărfuri cu depăşirea cu cel puţin 20% a masei totale maxime autorizate pentru vehicule rutiere cu o încărcătură utilă admisibilă care depăşeşte 12 tone sau cu cel puţin 25% pentru vehicule rutiere cu o încărcătură utilă admisibilă care nu depăşeşte 12 tone.

Art 18 Transporturilor rutiere în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №150 din 17.07.2014

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului