Articolul 134 Transporturilor rutiere în Republica Moldova

(1) Agenţia suspendă, restrînge sau retrage autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică şi/sau retrage certificatul de competenţă profesională al expertului de inspecţie tehnică, după caz.

(2) Autorizaţia se suspendă pe un termen de 30 de zile în cazul constatării repetate, în decurs de un an, a abaterilor de la normele de desfăşurare a activităţii de inspecţie tehnică periodică. Pentru fiecare abatere suplimentară constatată în decursul aceluiaşi an după aplicarea primei suspendări, autorizaţia se suspendă pe un termen de 60 de zile. Se consideră abatere:

a) nerespectarea metodologiei de prestare a serviciilor de inspecţie tehnică periodică;

b) transmiterea către Agenţie a unor date incomplete, eronate sau fictive cu privire la activitatea de inspecţie tehnică periodică;

c) nemenţionarea în raportul de inspecţie tehnică periodică a tuturor defectelor constatate ce condiţionează respingerea unui vehicul rutier în rezultatul inspecţiei tehnice periodice;

d) utilizarea unui aparat de măsurare sau utilaj cu termenul de valabilitate expirat a buletinului de verificare metrologică sau în lipsa acestui buletin;

e) completarea raportului de inspecţie tehnică periodică de către o altă persoană decît expertul de inspecţie tehnică atestat căruia i-a fost distribuită ştampila pentru aplicare pe raport;

f) menţionarea în raportul de inspecţie tehnică periodică a unor neconformităţi tehnice pe care vehiculul rutier nu le prezintă;

g) lipsa documentelor minime necesare din dosarul vehiculului rutier care a trecut inspecţia tehnică periodică;

h) abaterea comisă de un expert de inspecţie tehnică, soldată cu retragerea de către Agenţie a certificatului de atestare profesională.

(3) Autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică se restrînge pentru anumite categorii de vehicule şi/sau pentru anumite genuri de activitate prevăzute în aceasta pe perioada în care nu mai sînt îndeplinite condiţiile care au stat la baza eliberării autorizaţiei.

(4) Autorizaţia se retrage:

1) la cererea întreprinderii privind încetarea activităţii de inspecţie tehnică periodică;

2) dacă se constată că întreprinderea a furnizat documente false sau documente conţinînd informaţii eronate la momentul solicitării autorizaţiei;

3) dacă nu sînt respectate condiţiile care au stat la baza eliberării autorizaţiei;

4) în cazul comiterii repetate, în decurs de un an, a unor abateri grave, constatate prin prescripţii emise de Agenţie, de la prevederile normelor de desfăşurare a activităţii de inspecţie tehnică periodică, după cum urmează:

a) certificarea stării tehnice a vehiculului rutier în lipsa acestuia;

b) confirmarea drept corespunzătoare a stării tehnice a unui vehicul rutier care nu corespunde cerinţelor tehnice;

c) certificarea stării tehnice a vehiculului rutier în perioada în care autorizaţia este suspendată sau restrînsă pentru genul de activitate respectiv;

d) certificarea stării tehnice a vehiculului rutier în perioada în care aparatele de măsurare sau utilajul necesar efectuării inspecţiei tehnice periodice nu îndeplinesc cerinţele reglementărilor tehnice sau în lipsa aparatelor şi utilajelor necesare pentru efectuarea inspecţiei tehnice periodice;

e) efectuarea inspecţiei tehnice periodice la vehicule rutiere din categorii necuprinse în autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică sau de către expertul de inspecţie tehnică care nu este atestat corespunzător genului de activitate solicitat sau care are certificatul de competenţă profesională retras

(5) Agenția inițiază procedura de suspendare, restrîngere sau retragere a autorizației pentru desfășurarea activității de inspecție tehnică periodică în conformitate cu prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător.

Art 134 Transporturilor rutiere în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №150 din 17.07.2014

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului