Articolul 32 din Legea Zootehniei în Republica Moldova. Înregistrarea animalelor în secțiunile suplimentare şi înscrierea descendenților în secțiunea principală a registrului genealogic

(1) La cererea deținătorilor de animale, în secțiunea suplimentară a registrului genealogic se înregistrează animalele din specia care face obiectul programului de ameliorare, care nu sunt eligibile pentru a fi înscrise în secțiunea principală, cu condiția ca animalele respective să îndeplinească condițiile stabilite la alin. (3), (4) şi (5).

(2) La cererea deținătorilor de animale, în secțiunea principală a registrului genealogic se înscriu descendenții animalelor menționate la alin. (1) dacă aceștia îndeplinesc condițiile stabilite la alin. (3), (4) şi (5).

(3) Descendenții din prima generație proveniți dintr-o femelă bovină, porcină, ovină sau caprină și dintr-un mascul de reproducție de rasă pură înscris în secțiunea principală a unui registru genealogic al aceleiași rase sunt animale de rasă pură eligibile pentru a fi înscrise în secțiunea principală a unui registru genealogic și se înscriu în secțiunea principală a registrului genealogic corespunzător.

(4) La cererea deținătorilor de animale, societățile de ameliorare înscriu în secțiunea principală a registrului genealogic pe descendenții animalelor de rasă pură înregistrați în secțiunile suplimentare ale acestuia cu respectarea următoarelor condiții:

a) pentru speciile bovină, porcină, ovină și caprină, femela trebuie să fie descendentă din mamă și bunică maternă care sunt înregistrate într-o secțiune suplimentară a unui registru genealogic pentru aceeași rasă sau dintr-un tată și doi bunici care sunt înscriși în secțiunea principală a unui registru genealogic pentru aceeași rasă;

b) pentru specia ecvină, animalul îndeplinește condițiile de înscriere în secțiunea principală a unui registru genealogic prevăzute pentru masculii și femelele descendente din animale înscrise în secțiunea principală, conform programului de ameliorare.

(5) Societatea de ameliorare care desfășoară un program de ameliorare a animalelor de rasă pură dintr-o rasă pe cale de dispariție din speciile bovină, porcină, ovină sau caprină ori dintr-o rasă rustică de ovine notifică Agenţia cu privire la înscrierea în secțiunea principală a registrului său genealogic a unui animal descendent din părinți şi bunici înscriși în secțiunile principale sau înregistrați în secțiunile suplimentare ale unui registru genealogic pentru rasa respectivă.

(6) Ca urmare a notificării, Agenţia verifică:

a) motivul desfășurării programului de ameliorare menționat la alin. (5), în special dovada faptului că nu sunt disponibili pentru reproducere masculi de reproducție de rasă pură din rasa respectivă;

b) dacă a fost creată una sau mai multe secțiuni suplimentare în registrul genealogic;

c) informațiile în temeiul cărora societatea de ameliorare înscrie sau înregistrează animalele în secțiunile principale sau suplimentare ale registrului genealogic şi dacă aceste informații sunt stabilite în programul de ameliorare.

(7) Agenţia include rasele de animale în listele prevăzute la art. 16 alin. (11).

Art 32 Legea Zootehniei în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №213 din 21.07.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului