Articolul 50 din Legea Asociaţiilor de economii şi împrumut în Republica Moldova. Fondul de stabilizare

(1) Fondul de stabilizare se creează în scopul acordării de asistenţă asociaţiilor prin implementarea măsurilor de stabilizare.

(2) Asociaţiile care acceptă depuneri de economii sînt obligate să devină membri şi să participe la constituirea fondului de stabilizare.

(3) Fondul de stabilizare este constituit, gestionat şi utilizat de autoritatea de supraveghere conform actelor sale normative.

(4) Mijloacele financiare ale fondului de stabilizare se constituie din:

a) contribuţiile iniţiale ale asociaţiilor;

b) contribuţiile anuale ale asociaţiilor;

c) contribuţiile speciale ale asociaţiilor;

d) veniturile din investirea resurselor disponibile ale fondului de stabilizare;

e) mijloacele provenite din sursele Guvernului, din donaţii, din granturi şi din asistenţă financiară externă.

(5) Autoritatea de supraveghere stabileşte condiţiile, mărimea şi termenele de achitare a contribuţiilor specificate la alin.(4) lit.a)–c).

(6) Mijloacele fondului de stabilizare se direcţionează în asociaţii, în condițiile stabilite de actele sale normative, sub formă de:

a) împrumuturi;

b) garanţii;

c) răscumpărare a creanţelor din împrumuturi;

d) acordare a asistenţei tehnice şi de alt gen, implementare a programelor de monitorizare, educaţionale şi de consultanţă în scopul prevenirii insolvabilităţii sau micşorării riscului de insolvabilitate.

Art 50 Legea Asociaţiilor de economii şi împrumut în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №139 din 12.06.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului