Articolul 55-2 din Legea Cadastrului bunurilor imobile în Republica Moldova. Consultarea publică a documentației cadastrale ralizate în vederea înregistrării primare masive

(1) Consultarea publică a documentației cadastrale realizate în vederea înregistrării primare masive se organizează de către autoritatea publică locală în modul stabilit de către Guvern.

(2) Contestațiile asupra documentației cadastrale se formulează în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data afișării documentației cadastrale la sediul primăriei și sunt însoțite de documente doveditoare. Contestațiile se examinează de către Comisia de soluționare a contestațiilor, creată prin dispoziția primarului.

(3) Pot fi depuse contestații referitoare la corectitudinea măsurărilor, la identificarea bunului imobil, la identificarea proprietarilor, a posesorilor de fapt ai bunului imobil.

(4) Dacă contestația este întemeiată, în urma soluționării acesteia se actualizează informația juridică și documentația cadastrală a bunului imobil. După examinarea contestațiilor se întocmește un proces-verbal, pentru fiecare contestație separat, care se comunică celor care au depus contestațiile. Procesul-verbal poate fi contestat în instanța de judecată.

(5) Contestarea procesului-verbal nu suspendă continuarea lucrărilor de înregistrare primară masivă asupra bunurilor imobile la care s-a solicitat modificarea.

(6) În cazul în care nu a fost înaintată nicio contestație asupra documentației cadastrale realizate în vederea înregistrării primare masive, persoana nu decade din dreptul de a înainta ulterior cereri de rectificare a datelor din registrul bunurilor imobile conform reglementărilor Codului civil.

Art 55-2 Legea Cadastrului bunurilor imobile în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1543 din 25.02.1998

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului