Articolul 20 Codul jurisdicţiei constituţionale în Republica Moldova. Competenţa judecătorului raportor în pregătirea şedinţei

(1) Primind decizia Curţii Constituţionale de a lua spre examinare sesizarea şi de a o include în ordinea de zi, judecătorul raportor întreprinde următoarele acţiuni:

a) remite celeilalte părţi copia de pe sesizare şi de pe materialele anexate;

b) studiază posibilele obiecţii scrise ale celeilalte părţi asupra sesizării;

c) solicită organelor respective materialele referitoare la cauză;

d) solicită efectuarea expertizelor;

e) întreprinde alte acţiuni pentru soluţionarea cauzei.

(2) Toate acţiunile judecătorului raportor, în pregătirea cauzei spre examinare, se întreprind în numele Curţii. Cerinţele judecătorului raportor sînt obligatorii.

(3) După pregătirea preliminară a problemei spre examinare, în subunitatea respectivă a Secretariatului, sub controlul judecătorului raportor, se întocmeşte dosarul, care cuprinde:

a) decizia Curţii Constituţionale de a lua spre examinare sesizarea şi de a o include în ordinea de zi;

b) avizul asupra examinării preliminare a sesizării;

c) sesizarea şi materialele anexate;

d) cererea de efectuare a expertizelor;

e) note informative şi rapoarte efectuate în procesul examinării preliminare a sesizării;

f) raporturile de expertiză şi alte materiale.

(4) Judecătorii Curţii Constituţionale sînt în drept să ia cunoştinţă, la orice etapă de pregătire a cauzei spre examinare, de materialele dosarului.

(5) După pregătirea cauzei spre examinare, nu mai tîrziu de 10 zile înainte de şedinţa Curţii Constituţionale, judecătorul raportor este obligat:

a) să încunoştinţeze judecătorii şi participanţii la proces despre locul, data şi ora şedinţei;

b) să remită judecătorilor şi părţilor copiile de pe sesizare;

c) să prezinte participanţilor la proces, la solicitarea lor, materialele dosarului.

(6) În cauzele de rezolvare a excepţiilor de neconstituţionalitate a actelor juridice sesizate de Curtea Supremă de Justiţie, care rezultă din cauze penale sau civile concrete, persoanele care sînt părţi în cauzele respective au dreptul să ia cunoştinţă de toate materialele dosarului.

(7) La hotărîrea Curţii Constituţionale, materialele dosarului pot fi expediate altor participanţi la proces, precum şi Preşedintelui Republicii Moldova, Preşedintelui Parlamentului, Primului ministru, Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Procurorului General.

Art 20 Codul jurisdicţiei constituţionale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №502 din 16.06.1996

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului