Articolul 7-1 Codul jurisdicţiei constituţionale în Republica Moldova. Acţiunea actului sesizat

(1) Acţiunea actelor supuse controlului constituţionalităţii, sesizate în modul corespunzător la Curtea Constituţională, care afectează sau se referă la domeniile stabilite la alin. (2) poate fi suspendată pînă la soluţionarea în fond a cauzei cu emiterea unei decizii sau hotărîri definitive.

(2) Se poate dispune suspendarea acţiunii:

1) actelor care afectează sau se referă la următoarele domenii:

a) suveranitatea şi puterea de stat;

b) drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului;

c) democraţia şi pluralismul politic;

d) separaţia şi colaborarea puterilor;

e) principiile fundamentale privind proprietatea;

f) unitatea poporului şi dreptul de identitate;

g) securitatea economică sau financiară a statului;

h) alte domenii pentru care Curtea Constituţională consideră necesară suspendarea acţiunii actului contestat, în vederea evitării prejudiciilor şi consecinţelor negative iminente;

2) actelor cu caracter individual emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau de Guvern, care se referă la persoanele oficiale de stat exponente ale unui interes public şi/sau politic deosebit.

(3) Curtea Constituţională va examina cererea de suspendare a actului normativ contestat cel tîrziu în a doua zi lucrătoare după înregistrarea sesizării.

(4) Decizia de suspendare a acţiunii actului contestat se adoptă de plenul Curţii Constituţionale cu votul a cel puţin 3 judecători. În caz de imposibilitate a convocării plenului Curţii, decizia de suspendare se emite printr-o dispoziţie a Preşedintelui Curţii Constituţionale, cu confirmarea ulterioară obligatorie de către plenul Curţii Constituţionale.

(5) Decizia de suspendare a actului normativ contestat intră în vigoare la data adoptării, urmînd a fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(6) În cazul suspendării acţiunii actului normativ contestat, Curtea Constituţională va examina, în fond, sesizarea într-un termen rezonabil.

Art 7-1 Codul jurisdicţiei constituţionale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №502 din 16.06.1996

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului