Articolul 10 din Legea Cu privire la actele normative în Republica Moldova. Legea organică

(1) Legea organică este actul normativ care reprezintă o dezvoltare a normelor constituţionale şi poate interveni în domeniile expres prevăzute de Constituţie.

(2) Domeniile reglementate prin lege organică sînt stabilite la art. 72 alin. (3) lit. a)–o) din Constituţie.

(3) În conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. p) din Constituţie, prin lege organică:

a) este reglementată stabilirea frontierei de stat a Republicii Moldova;

b) este stabilit Imnul de Stat;

c) sînt reglementate condiţiile dobîndirii, păstrării şi pierderii cetăţeniei;

d) este reglementat statutul capitalei Republicii Moldova, oraşul Chişinău;

e) sînt reglementate formele şi condiţiile speciale de autonomie ale unor localităţi din stînga Nistrului şi ale unităţii teritoriale autonome Găgăuzia;

f) este prelungit mandatul Parlamentului, în caz de război sau de catastrofă;

g) sînt stabilite incompatibilităţile calităţii de deputat în Parlament, altele decît cele prevăzute expres de Constituţie;

h) este reglementată procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova;

i) este prelungit mandatul Preşedintelui Republicii Moldova, în caz de război sau de catastrofă;

j) este stabilită structura Guvernului;

k) sînt stabilite incompatibilităţile funcţiei de membru al Guvernului, altele decît cele prevăzute expres de Constituţie;

l) sînt stabilite funcţiile publice ai căror titulari nu pot face parte din partide politice;

m) este stabilită structura sistemului naţional de apărare;

n) sînt reglementate structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii şi mijloacele de protecţie a sănătăţii fizice şi mintale a persoanei;

o) sînt stabilite limitele împuternicirilor Guvernului şi/sau ale autorităţilor administraţiei publice privind reglementarea activităţii de întreprinzător;

p) este reglementat modul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii;

q) sînt reglementate organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora, procedura de judecată, precum şi statutul judecătorilor;

r) sînt reglementate procedura penală, organizarea, competenţa şi modul de desfăşurarea a activităţii Procuraturii, precum şi statutul procurorilor;

s) sînt reglementate atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi;

t) este reglementată contractarea împrumuturilor de stat externe;

u) este stabilit modul de funcţionare a limbilor;

v) sînt reglementate alte domenii pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi organice, conform art. 72 alin. (3) lit. r) din Constituţie.

Art 10 Legea Cu privire la actele normative în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №100 din 22.12.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului