Articolul 33 din Legea Cu privire la actele normative în Republica Moldova. Termenele de avizare

(1) Autorităţile publice, instituţiile interesate şi reprezentanţii societăţii civile, cărora li s-a prezentat proiectul actului normativ spre avizare sau consultare publică, expediază autorului proiectului avize cu obiecţii şi propuneri motivate, anexînd, dacă este necesar, versiunea redactată a proiectului sau doar a unor prevederi, ori comunică lipsa de obiecţii şi propuneri.

(2) Proiectul actului normativ elaborat de deputaţii în Parlament se avizează în termenele stabilite în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului.

(3) Pentru proiectele actelor normative, altele decît cele indicate la alin. (2), termenul pentru avizare este de 10 zile lucrătoare. În cazul în care proiectul actului normativ este voluminos sau complex ori dacă se cere studierea unor materiale suplimentare, termenul pentru avizare poate fi prelungit pînă la 30 de zile lucrătoare, cu excepţia cazurilor în care conducătorii autorităţilor publice şi instituţiilor implicate în avizarea proiectului au stabilit altfel de comun acord. Avizele cu privire la proiectul actului normativ se remit autorului proiectului sau autorității responsabile cel tîrziu în ultima zi a termenului stabilit pentru avizare.

(4) Curgerea termenului începe în ziua intrării şi înregistrării proiectului la autoritatea sau instituţia care efectuează avizarea ori, în cazul circulației documentelor doar în formă electronică, în ziua publicării proiectului în Sistemul informaţional pentru avizare.

(5) În cazul în care necesitatea elaborării proiectului unui act normativ derivă dintr-un document de politici, avînd un termen de executare restrîns, sau dacă proiectul este transmis spre avizare repetată, autoritatea publică care a elaborat proiectul actului normativ poate solicita avizarea acestuia în termen restrîns.

(6) Proiectul actului normativ cu sigla „UE” se avizează de către toate autorităţile şi instituţiile interesate.

Art 33 Legea Cu privire la actele normative în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №100 din 22.12.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului