Articolul 62 din Legea Cu privire la actele normative în Republica Moldova. Modificarea actului normativ

(1) Modificarea actului normativ constă în schimbarea oficială a textului actului, inclusiv a dispoziţiilor finale sau tranzitorii, realizată prin modificări, excluderi sau completări ale unor părţi din text.

(2) Pentru exprimarea normativă a intenţiei de modificare a actului normativ se indică expres actul normativ vizat, cu toate elementele de identificare necesare, iar dispoziţia propriu-zisă se formulează utilizîndu-se sintagma „se modifică după cum urmează:”, urmată de redarea modificărilor. Pot fi reproduse într-o nouă redacție elementele structurale ale actului normativ sau unele părţi ale acestora.

(3) În cazul în care se abrogă integral textul unei părţi, cărţi, unui titlu, capitol, unei secţiuni, subsecțiuni, unui paragraf, punct, articol, alineat, subpunct, unei litere sau al diviziunii acesteia, numărul sau litera cu care este însemnat elementul respectiv nu se atribuie altor elemente structurale din șirul dat.

Art 62 Legea Cu privire la actele normative în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №100 din 22.12.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului