Articolul 26 din Legea Cu privire la actele normative în Republica Moldova. Etapele principale ale analizei ex ante

(1) Analiza ex ante cuprinde următoarele etape principale:

a) definirea problemei, pornind de la analiza relaţiilor sociale existente şi a celor preconizate, precum şi de la inexistenţa sau ineficienţa cadrului normativ relevant;

b) stabilirea obiectivului şi a domeniului intervenţiei juridice;

c) identificarea opţiunilor şi mijloacelor necesare pentru soluţionarea problemei şi/sau atingerea obiectivului şi analiza acestora prin intermediul impactului financiar, administrativ, economic, social, asupra mediului etc.;

d) compararea opţiunilor existente şi selectarea celor mai bune opţiuni pentru atingerea obiectivului.

(2) Opţiunile recomandate se vor întemeia pe dispoziţiile constituţionale, pe prevederile legislaţiei naţionale şi pe cele ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, pe jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a instanţelor judecătoreşti, după caz, pe legislaţia Uniunii Europene, precum şi pe doctrina juridică în domeniu.

(3) Analiza ex ante se finalizează cu întocmirea unui raport sau a unui document de politici, conform art. 24, care va servi drept suport informativ la elaborarea proiectului actului normativ şi a notei informative.

Art 26 Legea Cu privire la actele normative în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №100 din 22.12.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului